Gimnastica

Iordache, campioana europeana la sol. Ponor a obtinut medalia de argint

Gimnasta Larisa Iordache a câstigat duminica medalia de aur, iar Catalina Ponor pe cea de argint, în finala la sol, la Campionatele Europene de la Bruxelles.
Larisa Iordache a produs “explozie” la Bruxelles, în tribune, dar si pe marginea covorului, ea încheind în aplauzele antrenorilor Bellu si Bitang, dar si ale Catalinei Ponor. Larisa a fost notata cu 15.233 si a cucerit medalia de aur, în timp ce Catalina Ponor a fost notata cu 14.633, obtinând medalia de argint. Pe podium a mai urcat britanica Hannah Whelan (14.533).

Finala de la sarituri, tot duminica, a fost câstigata de Sandra Izbasa (14.883), iar cea de la paralele de rusoaica Victoria Komova (15.666). În finala de la bârna, România s-a impus prin Catalina Ponor (aur, 15.200) si Larisa Iordache (argint, 15.133).

România a încheiat participarea la CE de la Bruxelles, cu 12 medalii, dupa cum urmeaza: Senioare-aur pe echipe, aur la sarituri (Sandra Izbasa), aur la bârna (Catalina Ponor), argint la bârna (Larisa Iordache), aur la sol (Larisa Iordache), argint la sol (Catalina Ponor); Junioare - argint la sarituri (Alina Stanila), bârna (Andreea Munteanu), sol (Silvia Zarzu), bronz pe echipe, la individual-compus si sol (Andreea Munteanu).

Titlul european pe echipe la senioare a revenit în panoplia României dupa 4 ani.

Mediafax


Iordache, campioana europeana la sol. Ponor a obtinut medalia de argint