Turul Frantei

Prezentarea Turului Frantei, editia a 97-a

Doar pentru a cincea oara in istoria de 97 de editii a Marii Bucle, ciclistii vor porni la drum din Olanda, orasul port Rotterdam gazduind, sambata, prologul cursei din acest an. Dupa trei saptamani de cursa, rutierii vor ajunge la Paris, pe Champs Elysee, unde la capatul celor 3596 kilometri programati campionul va primi mult ravnitul tricou galben. Turul Frantei 2010 a inceput deja pe Forum, unde puteti discuta cursa si alege favoritii.

Editia din acest an a Turului este dedicata Pirineilor, celebrandu-se o suta de ani de la aparitia impunatorului masiv muntos de la granita cu Spania in calendarul Marii Bucle. Catararea de rezistenta este Tourmalet, peste care se va trece de doua ori, intr-una dintre ocazii, in etapa a 17-a, fiind chiar la finalul mansei.

Alte patru etape vor fi de munte mediu, noua de plat si o singura mansa contratimp individual de 52 kilometri, in penultima etapa, la care se adauga prologul de opt borne de la Rotterdam.

Putin din savoarea clasicelor din Flandra si Ardeni

Primele trei etape ale Turului imprumuta in acest an cate putin din savoarea clasicelor de primavara. Astfel, ciclistii vor avea parte de un traseu prin Flandra olandeza si cea belgiana in prima etapa, dupa care vor face cunostinta cu zona Ardenilor. Momentul de varf va fi atins in mansa a treia, cu final la Arenberg, cand caravana Turului Frantei va parcurge 13.2 kilometri de pavate din Paris-Roubaix.

Pavatele revin astfel in Marea Bucla dupa sase ani, in 2004 printre 'victimele' colturoaselor borduri numarandu-se si spaniolul Iban Mayo, care si-a luat atunci adio de la tricoul galben.

Etapele 4, 5 si 6 sunt de plat, dedicate sprinterilor, cursa inaintand spre sud, spre intalnirea cu semetii Alpi. De la granita cu Belgia se va ajunge in apropierea frontierei cu Elvetia, la Guegnon, dupa care urmeaza prima intalnire cu muntii.

Intalnirea cu Alpii

Intrarea in Alpi va fi prefatata de muntii Jura, pe 10 iulie, in etapa a 7-a, cand ciclistii vor ajunge in premiera la Station des Rousses, in plina ascensiune de 14 kilometri. Urmeaza masivul Alpilor, cu trei etape una mai frumoasa ca alta. Se va incepe cu o mansa intre Stadion des Rousses si Morzine-Avoriaz, finalul fiind in catarare dupa o trece peste Col de la Ramaz.

Ziua de pauza de pe 12 iulie este plasata tocmai bine pentru a pregati marea etapa de la Saint Jean de Maurienne, cand ciclistii vor avea in meniu ascensiuni de mare anvergura precum Col de la Columbière, Col des Aravis, Col des Saisies si Col de la Madeleine, aceasta din urma avand o lungime de 25 kilometri si o panta medie de 6.5 %. Finalul este in coborare, dar dupa succesiunea de catarari nu foarte multi vor ajunge la sosire cu grupul de frunte.

Iesirea din Alpi se va face pe drumul spre Gap, pe un traseu sinuos, presarat cu doua ascensiuni, Côte de Laffrey si Col du Noyer, aceasta fiind o etapa pentru coboratorii, atacantii si aventurierii plutonului. Gap va gazdui pentru a 20-a oara in istorie sosirea unei etape a Marii Bucle.

Tranzitia catre Pirinei si finalul de pe Tourmalet

Dupa iesirea din Alpi cursa se va indrepta spre sud-vest, trei etape servind drept tranzitie catre masivul Pirineilor, unde se vor regla cu adevarat conturile intre marii favoriti. Sprinterii vor avea ocazia unui nou duel in etapa a 11-a, cuprinsa intre Sisteron si Bourg-lès-Valence.

Intrarea propriu-zisa in Pirinei se va produce pe 18 iulie, in etapa a 14, care va purta caravana ciclista intre Revel si celebra Aix-3 Domains, finalul fiind in catarare, dupa ce rutierii vor avea de trecut si peste Porte de Pailhères, o ascensiune deloc de neglijat.

Spaniolul Carlos Sastre va avea parte la Plateau de Bonascre de o amintire frumoasa, rutierul spaniol reusind in 2003 prima sa victorie in Le Tour, profitand de uriasa batalie dintre Lance Armstrong si Jan Ullrich. Sastre a ramas atunci in istorie prin celebra imagine cu suzeta in gura pe linia de sosire, dedicand victoria promului sau copil.

Etapa secunda din Pirinei propune un traseu de 187.5 kilometri intre Pamiers si Bagnères-de-Luchon, in calea ciclistilor fiind plasate doua importante urcusuri, Col du Portet d’Aspet si Col des Ares.

Inaintea ultimei zile de pauza, programata pe 21 iulie, se va ajunge la Pau, in coborare, dupa o etapa de aproape 200 de borne, printre dificultatile etapei numarandu-se Col de Peyresourde, Col d’Aspin, Col de Tourmalet si Col d’Aubisque.

Pe Tourmalet se va ajunge din nou doua zile mai tarziu, dar ca punct de final pentru etapa a 17-a, aceasta fiind ultima mansa cu sosire la altitudine. The Col de Marie-Blanque si Col du Soulor vor servi drept incalzire pentru marea batalie de pe Tourmalet, ascensiune plasata la 2115 metri altitudine unde Turul Frantei a ajuns de 73 de ori in istorie. Chiar si asa, doar o singura data s-a mai intamplat ca mitica ascensiune sa serveasca drept final de etapa. S-a intamplat in 1974, cand victoria a fost obtinuta de Jean-Pierre Danguillaume.

In ultima parte a cursei urmeaza o mansa de plat, cu final pentru sprinteri la Bordeaux, o etapa contratimp, singura de altfel a cursei, si reprezentatia finala de la Paris, unde sprintul final de pe Champs Elysee reprezinta principalul punct de atractie.

Onlinesport: Dumitru Stircu



Prezentarea Turului Frantei, editia a 97-a