Atletism

Bomba la Mondiale: Usain Bolt, descalificat in finala probei de 100 metri

Usain Bolt, recordmanul mondial si detinatorul celei mai bune performante a sezonului, a parasit competitia inainte de a incepe, fiind descalificat dupa ce a furat startul.
Cursa a fost castigata de un alt jamaican, Yohan Blake (21 ani), care a acoperit distanta in 9.92 secunde.

Al doilea loc i-a revenit americanului Walter Dix cu 10.08 si medalia de bronz pentru Kim Collins din Saint Kitts & Nevis cu 10:09.

Vizibil frustrat de primirea cartonasului rosu din partea arbitrilor, Usain Bolt, a privit descumpanit cursa de pe margine. Dupa ce a fost descalificat, Bolt si-a dat jos maieul si a parasit nervos pista.

Totusi, modul evident si suspect in care a furat startul ridica numeroase semne de intrebari. Cum descalificarea apare dupa prima greseala, e greu de explicat cum un sportiv de talia lui Bolt a furat startul tocmai in finala mondiala.

La cateva secunde de la excluderea lui Bolt, site-ul oficial al Federatiei Internationale de Atletism a picat.

Bolt se calificase in finala fara nicio problema, castigand seriile din care a facut parte cu 10.10 si 10.05 fara sa forteze pe ultimii metri.

Onlinesport


Bomba la Mondiale: Usain Bolt, descalificat in finala probei de 100 metri