Europa League

MM face previziuni sumbre pentru meciul cu Napoli

Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a facut o serie de previziuni sumbre inaintea meciului cu Napoli, decisiv pentru calificarea in primavara Ligii Europa pentru gruparea din Ghencea.
"Ni se pregateste un vulcan la Napoli. Este rau pentru ca nu intalnim o echipa obisnuita sa mearga an de in Europa, ci o echipa care tanjeste de pe vremea lui Maradona la Europa. Napoli poate fi creditata cu sanse certe si la castigarea trofeului", a spus MM Stoica la Digi Sport.

Conducatorul gruparii din Ghencea a mentionat ca absenta lui Gargano nu mai este importanta, deoarece stelistii au mult mai multe absente.

"Gargano este o absenta, dar cand ma gandesc la ce absente avem noi, nici nu mai imi vine sa ma gandesc la acest subiect", a adaugat MM Stoica.

Stelistii nu se pot baza la Napoli pe Tanase, Nicolita, Kapetanos, Bilasco, Marinescu, Brandan, Galamaz si Onofras.

Partida dintre Napoli si Steaua se va juca pe 15 decembrie, de la ora 22:00, in direct pe Onlinesport.ro.

Onlinesport


MM face previziuni sumbre pentru meciul cu Napoli