Champions League

Presa spaniola: "Mourinho a ordonat jucatorilor sa caute eliminarea"

Cotidianul spaniol Marca sustine, in editia de miercuri, ca antrenorul Jose Mourinho este strategul din spatele eliminarilor suferite, marti seara, la Amsterdam, de jucatorii Xabi Alonso si Sergio Ramos.
Publicatia amintita mai sus scrie ca Mourinho si-ar fi transmis ordinele prin portarul de rezerva Jerzy Dudek pentru ca cei doi jucatori de camp sa primeasca deliberat al doilea cartonas galben si implicit pe cel rosu.

Strategia lui Mourinho are la baza ratiuni cat se poate de logice, portughezul dorind sa-si asigure prezenta celor doi pe teren in primavara europeana, fara a risca primirea unui galben nedorit in ultima partida a grupei, cand Real intalneste, pe teren propriu, vizita francezilor de la Auxerre.

Marca a refacut traseul ordinelor lui Mourinho, aratand in patru parti drumul vorbelor tehnicianului lusitan. Mai intai Mourinho vorbeste cu Dudek, apoi acesta din urma ii transmite capitanului Casillas, pentru ca de la acesta mesajul sa ajunga la Ramos.

Onlinesport


Presa spaniola: "Mourinho a ordonat jucatorilor sa caute eliminarea"