Serie A

Adriano si-a dat acordul verbal sa revina in Brazilia

Directorul sportiv al clubului brazilian Corinthians, Roberto de Andrade, a declarat in presa din tara cafelei ca atacantul Adriano si-a dat acordul verbal pentru a evolua la gruparea din Sao Paolo incepand cu prima parte a anului 2011.
Ironizat de suporteri in Italia pentru kilogramele sale in plus si 'laureat' pentru a treia oara in cariera cu Bidonul de Aur, titlu acordat celui mai dezamagitor jucator din Serie A, Adriano pare hotarat sa revina la viata idilica din Brazilia natala.

"Am ajuns la un acord verbal cu Adriano si suntem foarte aproape de a semna contractul. In acest moment ne mai lipseste unda verde din partea clubului AS Roma", a spus Andrade.

Presa braziliana noteaza ca Adriano ar accepta chiar si injumatatirea salariului pentru a se intoarce acasa, urmand a primi 180.000 de euro pe luna la Corinthians.

Presedintele clubului AS Roma, Rosella Sensi, a declarat in repetate randuri ca nu se pune problema despartirii in aceasta iarna de jucatorul brazilian.

Onlinesport


Adriano si-a dat acordul verbal sa revina in Brazilia