Serie A

Sinisa Mihajlovic a fost prezentat oficial ca noul antrenor al echipei AC Fiorentina

Tehnicianul Sinisa Mihajlovic a fost prezentat oficial, vineri, ca noul antrenor al Fiorentinei, echipa la care evolueaza si atacantul Adrian Mutu, într-o conferinta de presa, la arena Artemio Franchi, la care au participat vicepresedintele Mario Cognigni si directorul sportiv Pantaleo Corvino.

"Ieri (n.r.- joi) am încheiat de comun acord raportul cu Cesare Prandelli si staff-ul sau, împreuna am scris pagini importante ale acestui club. Îi multumesc lui Prandelli si îi urez succes. Saptamâna trecuta, Prandelli mi-a spus ca nu putea refuza oferta de a antrena nationala Italiei. Am cerut apoi directorului sportiv (n.r. - Pantaleo Corvino) sa caute un înlocuitor pe masura. Sper ca Mihajlovici va fi profesionistul pe care îl cautam, cel ce poate gestiona un grup asa de important precum cel al Fiorentinei. Are experienta, personalitate si determinare, caracteristici pe care le dorim pentru proiectul de viitorul. Clubul îi va pune la dispozitie un personal chiar mai bun decât în ultimii ani", a declarat vicepresedintele Cognigni, care e totodata si admistratorul delegat al gruparii din Florenta, în conferinta de prezentare a noului antrenor.

Mihajlovic a tinut sa le multumesca oficialilor precedentei formatii pe care a pregatit-o, AC Catania, dar si conducatorilor Fiorentinei pentru oportunitatea pe care i-au oferit-o: "În primul rând vreau sa multumesc clubului Catania. Apoi, le multumesc conducatorilor Fiorentinei pentru ca mi-au permis sa pregatesc un club asa mare, sunt mândru sa fiu aici. Prandelli este un antrenor bun si stiu ca a facut o treaba buna aici, dar eu sunt convins ca pot continua sa fac lucrurile la fel de bine în locul lui si poate aduce aceasta echipa în Liga Campionilor, acolo unde a fost locul ei întotdeauna în ultimii ani", a precizat tehncianul sârb, citat de violanews.com.

Directorul sportiv Pantaleo Corvino a dezvaluit ca tehnicianul sârb a parafat un contract pe doi ani, cu optiunea de prelungire pentru înca un sezon: "Când am vorbit pentru prima oara cu Mihajlovic, i-a spus proiectul nostru. Raspunsul sau a fost: « vreau sa fiu antrenorul Fiorentinei», fara chiar sa mai asculte alte propuneri. În plus, pe lânga Sinisa am bucuria sa prezint staff-ul cu care va colabora: antrenorul secund Dario Marcolin, preparatorii fizici Antonio Bovenzi si Manzi, dar si Luciani antrenorul cu portarii. Mihajlovici stie ca plecam în urma celor patru mari echipe din Serie A, dar încercând sa facem ceea ce am facut în ultimii ani. Sinisa a semnat pentru doi ani cu optiunea de prelungire pentru un al treilea".

Fostul international sârb, în vârsta de 41 de ani, a evoluat de-a lungul carierei de jucator la formatiile Vojvodina Novi Sad, Steaua Rosie Belgrad, AS Roma, Sampdoria, Lazio si Internazionale Milano. Ca tehnician, Mihajlovic a pregatit formatiile Bologna (2008-2009) si Catania (2009-2010).

Mediafax


Sinisa Mihajlovic a fost prezentat oficial ca noul antrenor al echipei AC Fiorentina