Serie A

Presa italiana: "Goian a gresit la golul echipei Chievo, dar si-a revenit cu interventii importante"

Fundasul român Dorin Goian, care a fost integralist pentru US Palermo în meciul câstigat, scor 3-1, cu Chievo, a gresit la singurul gol al oaspetilor, dar s-a revansat prin anumite interventii importante pe parcursul jocului din etapa a XXXIII-a din Serie A, informeaza presa italiana.

"Goian a fost moale în interventie la De Paula la golul oaspetilor, dar a reusit sa se revanseze cu unele deposedari importante", au scris jurnalistii de la Gazzetta dello Sport, care l-au notat pe jucatorul român cu 6.

Aceeasi nota a primit-o Goian si din partea site-ului newnotizie.it, care a considerat ca jocul sau a fost influentat negativ de greseala de la golul lui De Paula (minutul 18). "Trebuie sa se îmbunatateasca la duelurile unu contra unu «uriasul» echipei din Palermo pentru a deveni într-adevar un fundas complet".

Cotidianul La Repubblica, editia din Palermo, l-a notat pe internationalul român cu 5,5, mentionând ca Goian a început timorat meciul de duminica: "Ramasitele derbiului cu Catania s-au vazut la Goian. Pare ca a început într-o maniera timorata jocul si la golul lui De Paula a fost în mod clar depasit de atacantul lui Chievo. Jocul sau a crescut cu fiecare minut ce a trecut".

Tot 5,5 a primit fundasul român si din partea site-urilor realsports.it si ilpallonaro.com, care l-au considerat pe Goian cel mai slab jucator al gazdelor alaturi de Cavani. "Goian a fost bun în jocul aerian, dar mai putin eficient în joc la sol", a notat realsports.it

Site-ul mediagol.it a apreciat cu nota "minus 6" jocul practicat de internationalul român: "Impresia în primele momente ale jocului a fost ca a resimtit eroarea-soc din meciul cu Catania. Jucatorul român a dat repede drumul la minge si, în general, a parut nesigur în unele interventii. Senzatia a fost ca marcajul sau la golul oaspetilor a fost excesiv de «lejer». Cu trecerea timpului însa, Goian a reusit sa beneficieze de ziua buna prinsa de Kjaer si a rezolvat una din putinele erori ale fundasului danez, din minutul 26. În repriza secunda, Goian si-a pus în valoare fizicul în unele dueluri corp la corp cu jucatorii adversi", a specificat mediagol.it.

Agentia Datasport si site-ul tuttomercatoweb.com au apreciat cu 5,5 evolutia lui Goian în meciul de duminica. "La mingile pe sus a fost aproape imbatabil, dar la actiunile în viteza a fost în dificultate", au scris jurnalistii de la datasport.it.

Formatia US Palermo a câstigat, duminica, scor 3-1, pe teren propriu, în fata echipei Chievo Verona, într-un joc din runda a XXXIII-a a campionatului italian. Golurile au fost marcate pentru gazde de Pastore '28 si Miccoli '39 (penalti), '53, respectiv De Paula '18, pentru oaspeti. La Palermo, Dorin Goian a jucat pe toata durata partidei.

Mediafax



Presa italiana: "Goian a gresit la golul echipei Chievo, dar si-a revenit cu interventii importante"