Serie A

Mutu, Prandelli si coechipierii romanului de la Fiorentina au cinat la un restaurant din Florenta

Atacantul Adrian Mutu si coechipierii sai de la Fiorentina, insotiti de tehnicianul Cesare Prandelli au cinat, joi seara, la un restaurant din Florenta, la cateva ore dupa ce jucatorul roman a primit vestea ca a fost depistat pozitiv, informeaza editia on-line a cotidianului La Repubblica.

Sursa citata precizeaza ca aceasta cina poate fi interpretata ca un gest de solidaritate al lotului Fiorentinei, dar, totodata, este posibil sa fi fost o actiune stabilita mai demult.

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost depistat pozitiv cu sibutramina in urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie 2010, dupa meciul cu Bari, din campionatul Italiei, a anuntat, joi, Comitetul Olimpic Italian (CONI).

Sibutramina, substanta folosita in tratamentul obezitatii, actionand prin reducerea senzatiei de foame, figureaza pe lista produselor interzise de catre Agentia Mondiala Antidoping.

Mediafax



Mutu, Prandelli si coechipierii romanului de la Fiorentina au cinat la un restaurant din Florenta