Serie A

Mourinho: "Ca jucator poate fi inlocuit, dar ca om exista un singur Chivu"

Tehnicianul echipei Inter Milano, Jose Mourinho, a declarat ca internationalul roman Cristian Chivu, care s-a accidentat la cap, miercuri, poate fi inlocuit ca jucator, dar ca om este unic, informeaza cotidianul La Repubblica.

Mourinho considera ca situatia lui Chivu este total diferita de cea a portarului echipei Chelsea, Petr Cech, dupa accidentarea suferita in octombrie 2006. "L-am vazut pe Cech mort. A fost scos mort de pe stadion, iar situatia sa a fost total diferita. Ieri (n.r. - miercuri) am vorbit cu Cristian, dupa operatie. Cu Cech nu putusem sa vorbesc o saptamana. Insa o fractura craniana nu este ceva usor, mai ales pentru un fundas, care nu poate sa foloseasca o casca, la fel ca Cech. Cel mai important este ca se simte bine si ca a avut o noapte linistita. Astazi se simte destul de bine. In primul rand conteaza omul, apoi jucatorul. Ca jucator poate fi inlocuit, dar ca om exista un singur Chivu", a spus Mourinho.

Presedintele clubului Inter Milano, Massimo Moratti, a declarat ca spera ca internationalul roman sa se refaca rapid. "Din fericire, vestile in privinta lui Chivu sunt bune. Jucatorul se simte mai bine", a afirmat Moratti.

Cristian Chivu s-a accidentat la cap in meciul cu Chievo, disputat miercuri, la un duel cu fotbalistul Sergio Pellissier. Internationalul roman a fost scos de pe teren pe targa si a fost inlocuit de Marco Materazzi, romanul fiind transportat cu ambulanta la spitalul din Verona. El a fost supus unei interventii chirurgicale reusite, ce a durat aproximativ doua ore, pentru indepartarea unui hematom si pentru refacerea unei fracturi din zona parietala dreapta. Chivu a depasit fara probleme noaptea de miercuri spre joi.

Mediafax



Mourinho: "Ca jucator poate fi inlocuit, dar ca om exista un singur Chivu"