Rapid

Dinu Gheorghe si Marius Sumidica au fost prezentati oficial la Rapid

Dinu Gheorghe, în calitate de presedinte al FC Rapid, si Marius Sumudica, ca antrenor principal, au fost prezentati oficial, sâmbata, în cadrul unei conferinte de presa la care a fost prezent si principalul actionar al gruparii bucurestene, George Copos.

"Se stie mitul fiului ratacitor. Batrânul Rapid primeste azi înapoi doi fii ratacitori, pe domnul Dinu Gheorghe si pe domnul Marius Sumudica, iar batrânul este foarte fericit. Noi vom face absolut tot ce ne sta în putinta, pentru a-i asigura domnului Dinu Gheorghe cele mai bune conditii. Am avut discutii de peste o luna de zile, dar pâna la urma am finalizat acest contract, unul complicat, dar consider ca Dinu Gheorghe este cea mai buna solutie pe care am avut-o pâna acum. Dânsul va avea întreaga autoritate si responsabilitate, pentru ca am obosit si eu dupa atâta timp", a spus George Copos cu ocazia prezentarii celor doi.

Oficialul rapidist a mentionat ca noul presedinte al clubului va avea la dispozitie un buget în valoare de 5,5 milioane de euro, obiectivul echipei fiind calificarea în fiecare an în cupele europene. "Noi putem sa-i asiguram domnului Dinu Gheorghe un buget de cel putin 5,5 milioane de euro, dar nu mai mult de atât. Atât putem noi. Daca Dinu Gheorghe poate aduce mai mult din alte surse, e foarte bune. Cei 5,5 milioane nu au legatura cu cele 2,5 milioane de euro pe care urmeaza sa le primim de la FC Porto. Oricum, Rapid si-a platit absolut toate obligatiile catre bugetul statului, iar acum nu mai are datorie nici macar un leu. Am luat un credit de 2,2 milioane de euro pentru a achita tot, deoarece din 2008 am ramas cu datorii de aproximativ 15 milioane de euro, pe care le-am platit în decurs de 2 ani si ceva. Va fi nevoie sa fim mâna strânsa, pentru ca situatia de acum nu mai este cea din 2006 sau 2007", a mentionat Copos, care a adaugat ca Sorin Creteanu va face parte din Consiliul de Administratie al clubului Rapid.

La rândul sau, presedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat ca a semnat un contract pe patru ani, cu clauze extrem de clare pe care spera sa nu le activeze niciodata, iar antrenorul Marius Sumudica a semnat un contract pe doi ani. "Marius Sumudica va fi antrenorul Rapidului pentru urmatorii doi ani, iar clubul are drept de prelungire pentru înca un an. Obiectivul va fi în fiecare an calificarea în cupele europene, pentru ca Rapid nu mai are voie sa fie în afara Europei niciodata. Sumudica are un contract, nu vine cu bani de acasa. Bineînteles ca în cazul în care se vor realiza performante, vor fi si bonusuri", a precizat noul presedinte al clubului rapidist.

Mediafax



Dinu Gheorghe si Marius Sumidica au fost prezentati oficial la Rapid