Dinamo

Pandurii - Otelul depinde de Dinamo

Otelul Galati ar putea primi trei puncte nesperate la masa verde dupa ce Pandurii Targu Jiu nu si-a platit datoriile pe care le are fata de Dinamo si risca neprogramarea. Iata ce spun toate partile implicate despre aceasta varianta si ce gluma amara a facut Petre Grigoras.
Gorjenii nu si-a rezolvat nici in aceasta iarna datoriile de 500 de mii de euro pe care le au fata de Dinamo, in urma transferului lui Ilie Iordache. Din acest motiv, LPF a anuntat ca daca datoriile nu vor fi rezolvate pana la ora 24:00, meciul nu se va juca.

Presedintele gorjenilor, Eugen Parvulescu, a afirmat ca negociaza cu sefii din Stefan cel Mare obtinerea unui nou termen de plata.

"Restul datoriilor le-am rezolvat, singura problema este cu Dinamo. Discutam cu ei si speram sa ajungem la o intelegere. Exista si posibilitatea ca meciul sa nu se joace, sa speram ca nu se va ajunge aici", a afirmat Parvulescu.

Stan e convins ca se va juca


Desi meciul este programat vineri, galatenii vor pleca spre Severin miercuri. Prima oprire este Craiova, unde baietii lui Dorinel vor inopta, pentru ca apoi sa se faca deplasarea catre Severin.

"Sunt convins ca meciul se va juca. Dinamo n-ar vrea sa primim trei puncte, ar fi in dezavantajul lor. Probabil vor mai face o noua amanare, pana la meciul dintre Dinamo si Pandurii", a glumit Stan.

Grigoras: Ilie Iordache, mai scump decat Ronaldinho


Antrenorul gorjenilor, Petre Grigoras, a glumit amar despre problemele pe care echipa sa le traverseaza, din cauza datoriilor in urma transferului lui Ilie Iordache.

"Eu pregatesc meciul ca si cum s-ar juca. Am convingerea ca acest lucru se va intampla. Oricum, la cati bani s-au platit pentru Iordache, mai ieftin ieseam cu Ronaldinho", a afirmat Grigoras.

Partida dintre Pandurii si Otelul e programata vineri, de la ora 14:30.

Onlinesport


Pandurii - Otelul depinde de Dinamo