Dinamo

Pace cu sila la Dinamo

Revenirea lui Giovani Becali in tara si-a facut imediat simtita prezenta. Ultimii patru fugari ramasi in afara lotului au fost reprimiti la prima echipa, in timp ce lui Florin Prunea i-a fost aratata, elegant, usa. Atmosfera este in continuare exploziva in lotul lui Cornel Talnar, insa jucatorilor li s-a cerut sa uite toate conflictele pana in vara, cand se va trage linie. Dinamovistii se plang doar pe la colturi, deoarece le-a fost interzis sa faca orice declaratie despre situatia lui Ousmane N'Doye, jucatorul acuzat ca are un tratament preferential.
Influenta fratilor Becali in randul conducerii lui Dinamo s-a observat si dupa acest scandal. Amenintati ca vor ramane fara jucatori in vara, sefii lui Dinamo au cedat presiunilor si i-au reprimit pe cei patru.

Conducerea dinamovista a purtat o discutie cu jucatorii, in care li s-a transmis sa nu mai comenteze in mod negativ conflictul cu Ousmane N'Doye. "Lasati-l in pace, nu mai voribiti despre el. Vedem in vara ce facem", a fost mesajul conducerii catre jucatori.

Acestia au primit cu adversitate sfatul conducerii, insa au cerut ca cei patru fugari sa fie reprimiti in lot, lucru care s-a si intamplat.

Non-combat cu Poli Iasi?


Evolutia deplorabila a lui Dinamo din meciul cu Politehnica Iasi a dat nastere unor zvonuri de domeniul fantasticului. In preajma clubului din Stefan cel Mare se vorbeste ca unii jucatori au avut intentionat o prestatie modesta, pentru a le forta mana conducatorilor sa ii reprimeasca pe Adrian Cristea, Ianis Zicu, Gabi Bostina si Andrei Margaritescu in lot.

"Ar trebui sa uitam de toata ranchiuna si sa fie reprimiti toti jucatorii la prima echipa. Cu tot respectul, cu jucatori de la echipa a doua nu putem ajunge in Europa", a spus Cosmin Moti dupa meci.

Ce au facut fugarii in acest sezon

Conducerea clubului din Stefan cel Mare a invocat valoarea celor patru jucatori, in momentul in care s-a luat decizia reprimirii lor. Sefii lui Dinamo sunt contrazisi, insa, chiar de evolutiile acestora din ultimul timp. Iata ce au facut cei patru in acest sezon.

Ianis Zicu - 15 meciuri, 0 goluri - A prins doar de trei ori echipa de start, insa de fiecare data a fost schimbat extrem de rapid. Evolutiile sale modeste au facut ca la multe partide sa ramana in tribuna.

Adrian Cristea - 22 meciuri, 2 goluri - Cel poreclit 'Printul' a spus in mai multe randuri ca isi doreste sa plece. S-a scos singur la licitatie, insa nu a avut noroc. Este acuzat de suporteri si de conducere de indolenta.

Andrei Margaritescu - 1 meci, 0 goluri - Jucatorul revenit in aceasta iarna la Dinamo a bifat doar 10 minute in acest retur. S-a accidentat inca din pregatiri, iar apoi nu i-a putut scoate pe N'Doye si Kone din echipa de start.

Gabi Bostina - 24 de meciuri, 2 goluri - Bostina se afla intr-unul dintre cele mai bune momente din cariera in momentul in care a dezertat de la Cluj. A oferit numeroase pase de gol, fiind titular cert in echipa lui Talnar.

Onlinesport


Pace cu sila la Dinamo