Liga 1

Becali: "Pastram sanse la titlu. De Rapid mi-era frica"

Pentru Gigi Becali egalul obtinut de Steaua in Giulesti este un rezultat mai mult decat echitabil, iar patronul ros-albastrilor viseaza in continuare la titlul de campioana in contextul in care CFR Cluj, actualul lider al Ligii 1, nu este un adversar de temut.
“Am spus ca un meci egal cu goluri date mie imi convine si sunt multumite. Mie nu-mi era frica decat de Rapid. Pe mine nu ma intereseaza CFR-ul pentru ca la ce echipa are nu mi-e frica de ei. Ii bate si Dinamo, ii batem si noi. Pastram sansele pentru titlu. Daca noi castigam in Giuleste noi eram campioni, la fel si ei, daca ne bateau erau campioni. Daca sunt in fotbal si bag milioane macar sa am adrenalina pana la final", a declarat Becali la Digisport.

Pentru Becali rezultatul de 1-1 din Giulesti este echitabil prin prisma celor aratate pe teren de ambele echipe.

"Mi-a placut atitudinea echipelor, dar nu mi-a placut ca am ratat acea ocazie prin Costea.. Rezultatul este echitabil pentru ca n-am jucat nici unii si nici ceilalti extraordinar. Ambele echipe au demonstrat forta. Nu m-am enervat la ratarea lui Mihai Costea, dar m-am enervat la greseala lui Bourceanu, dar m-am calmat pentru ca am zis ca sunt si ei oameni. Era bine insa daca intram cu 1-0 la pauza", a mai spus Becali.

Steaua a incheiat la egalitate cu Rapid in Giulesti, duminica seara, scor 1-1, dupa ce a deschis scorul prin Tanase. Oaspetii nu au condus decat patru minute, Rapid egaland dupa o gafa a lui Bourceanu in propria jumatate de teren.

Onlinesport


Becali: "Pastram sanse la titlu. De Rapid mi-era frica"