Liga 1

LPF vrea sa cumpere GSP TV

Dumitru Dragomir a anuntat ca Liga Profesionista de Fotbal va cumpara un post de televiziune de sport pentru a transmite meciurile ramase nevandute din urmatoarele trei sezoane ale Ligii 1. Toate indiciile duc catre GSP TV.
Presedintele LPF are programata o intalnire cu directorul postului GSP TV, Sabina Petre, in care se vor face primii pasi. Surse media sustin ca GSP TV nu vrea sa vanda meciurile, ci doar sa transmita meciurile prin intermediul unui partneriat.

"Vom cumpara un post de televiziune deja existent. Nu pot sa spun daca este GSP TV sau altul. O sa vedeti ca vom face bani multi", a spus Dragomir.

Seful Ligii a mai anuntat ca pachetul 9, care trebuia vandut catre TVR, revine la Liga, deoarece postul national a fost "neserios".

Pana acum, LPF a vandut doar trei pachete, catre Digi Sport, Antena 1 si Dolce Sport, pentru suma totala de 36,6 milioane de euro.

Onlinesport


LPF vrea sa cumpere GSP TV