Liga 1

Munteanu: "Nu e niciun motiv de bucurie ca luam asa cele trei puncte"

Tehnnicianul Otelului, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, agentiei MEDIAFAX, ca este o pierdere pentru echipa sa faptul ca nu va juca în compania formatiei Pandurii Târgu Jiu, în etapa a XIX-a a Ligii I, chiar daca va câstiga la masa verde cele trei puncte puse în joc.
"Nu e niciun motiv de bucurie faptul ca luam asa cele trei puncte. Regulamentul este regulament si trebuie aplicat. Vor fi trei puncte câstigate, dar ca forma sportiva vom avea de pierdut. Noi ne-am pregatit pentru acest început si e o pieredere faptul ca nu jucam", a declarat Munteanu.

 

Munteanu a precizat ca autocarul echipei s-a întos din drumul spre Drobeta Turnu Severin, dupa ce s-a aflat de decizia neprogramarii formatiei Pandurii.

Liga Profesionista de Fotbal a publicat, miercuri, pe site-ul oficial, un comunicat prin care anunta clubul Pandurii Târgu Jiu ca nu este programat în etapa a XIX-a a Ligii I din cauza datoriilor catre SC FC Dinamo 1948 SA Bucuresti.

Presedintele executiv al clubului Pandurii, Eugen Pârvulescu, aflat la Bucuresti, a declarat ca înca spera sa rezolve problema datoriilor gruparii, astfel ca meciul cu Otelul sa se dispute.

"Pe noi nu ne-a anuntat nimeni ca suntem neprogramati pâna acum, înca mai purtam discutii si speram sa rezolvam problemele în vreun fel", a spus Pârvulescu.

Pandurii avea de achitat datorii de circa 600.000 de euro catre diverse cluburi si jucatori, printre care se numara Dinamo (aproximativ 460.000 de euro) si fotbalistii Cosmin Tilinca si Ionut Stancu.

Presedintele executiv al CS Pandurii, Eugen Pârvulescu, declarase marti ca gruparea gorjeana a platitit datoriile catre jucatori, dar nu a ajuns înca la un acord cu FC Dinamo în cazul sumei de bani pe care o mai are de achitat în cazul transferului mijlocasului Ilie Iordache.

Mediafax



Munteanu: "Nu e niciun motiv de bucurie ca luam asa cele trei puncte"