Liga 1

Padureanu: "Nu l-am acuzat pe Szukala ca nu si-ar fi aparat corect sansele"

Presedintele clubului Gloria Bistrita, Jean Padureanu, sustine într-un comunicat remis, miercuri, agentiei MEDIAFAX, ca nu l-a acuzat pe jucatorul Lukasz Szukala ca nu si-ar fi aparat corect sansele în partida de pe teren propriu cu CFR Cluj.
"Dupa meciul pierdut cu CFR Cluj, în data de 15 noiembrie 2010, în etapa a XV-a a Ligii I, au aparut speculatii din partea reprezentantilor presei ca jocul nu ar fi fost unul curat. Mass-media a alimentat declaratiile aparute dupa acel joc, tragând concluzia ca jucatorul Lukasz Szukala nu si-ar fi aparat corect sansele, lucru total neadevarat. În situatia în care ne aflam în clasament, departe de mine sa cred ca vreun jucator ar fi fost în stare de asa ceva. Dupa meciul cu CFR, nici eu, nici antrenorul Nicolae Manea nu l-am acuzat pe Lukasz Szukala de astfel de lucruri", a spus Padureanu.

Oficialul bistritean explica esecul din partida cu CFR Cluj prin faptul ca întreaga echipa a facut jucat slab, inclusiv Szukala. "La o analiza facuta de conducerea clubului împreuna cu staful tehnic, concluzia a fost ca întreaga echipa a facut un joc slab, inclusiv Lukasz Szukala. Toti au prins o zi mai proasta, iar pe terenul de joc pot aparea si greseli din partea unui jucator sau a altuia. Lukasz Szukala este jucator de baza al echipei noastre, în care avem mare încredere, drept dovada ca a fost introdus titular în partida de la Craiova, unde a avut o evolutie foarte buna", a afirmat presedintele gruparii ardelene.

Jean Padureanu a adaugat ca Lukasz Szukala se bucura de toata încrederea conducerii clubului Gloria. "Chiar daca unele persoane încearca sa creeze disensiuni între club si jucator, el mai având contract cu ACF Gloria 1922 Bistrita înca un an si jumatate, Lukasz Szukala se bucura de toata încrederea noastra, iar orice alte speculatii sunt neavenite", a mentionat Padureanu.

Formatia CFR Cluj a învins, la 15 noiembrie, în deplasare, cu scorul de 3-0 (0-0), echipa Gloria Bistrita, într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii I. Mai multi oameni de fotbal au acuzat ca Gloria Bistrita nu si-ar fi aparat corect sansele în aceasta partida, iar Padureanu a afirmat ca greselile unor jucatori, printre care germanul Lukasz Szukala, ce a comis un hent în careu, "l-au pus pe gânduri".

"Au fost niste greseli flagrante ale unor jucatori, care m-au scandalizat, de aici a pornit furtuna. Dar probele conteaza, nu presupunerile. Greselile unor jucatori m-au pus pe gânduri. Avem timp sa cercetam. Din punctul de vedere al clubului, a început o ancheta. Nu ne convine sa avem astfel de situatii. Justitia nu se baga pe presupuneri. Tradarea e un compromis si nu o s-o accept niciodata. Daca voi avea probe, stiu ce am de facut, mai mult decât sa ajungem la DNA", afirma Padureanu în 17 noiembrie.

Mediafax


Padureanu: "Nu l-am acuzat pe Szukala ca nu si-ar fi aparat corect sansele"