Liga 1

Studentii recunosc cu sportivitate: "Craiova merita victoria, a dominat tot meciul"

Mijlocasul echipei Sportul Studentesc, Tiberiu Balan, a declarat, sâmbata, dupa înfrângerea, cu scorul de 0-1, din meciul din deplasare cu Universitatea Craiova, ca gazdele au meritat victoria, deoarece au dominat aproape tot jocul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Ne pare rau ca am pierdut în ultimul minut. Craiova cred ca a meritat victoria. A dominat aproape tot jocul", a afirmat Balan.

Referitor la varianta unui transfer al sau la Universitatea Craiova, Tiberiu Balan a spus: "Nu stiu, deocamdata sunt la Sportul. Vom vedea ce se va întâmpla".

Antrenorul secund Cezar Zanfir regreta, de asemenea, ca Sportul a pierdut din cauza unui gol primit în ultimul minut de joc: "Ne pare rau ca am pierdut la ultima faza a jocului, Craiova si-a dorit victoria si a obtinut-o. Este greu sa joci împotriva unei echipe cu un asemenea public. Am fost aproape sa plecam cu un punct, îmi pare rau ca nu am reusit".

Finantatorul clubului bucurestean, Vasile Siman, a declarat ca echipa sa a avut probleme în ofensiva. "Sportul si-a facut datoria pe faza defensiva, din pacate în ofensiva nu prea am contat. Sa dai trei goluri CFR-ului si sa nu înscrii sau sa nu ai niciun sut pe poarta cu Craiova este trist. Craiovenii au fost mai buni, meritau victoria", a spus Siman.

Formatia Universitatea Craiova a învins, sâmbata, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Sportul Studentesc, într-un meci din etapa a VI-a a Ligii I.

Mediafax



Studentii recunosc cu sportivitate: "Craiova merita victoria, a dominat tot meciul"