Liga 1

Gloria Bistrita a zdrobit Poli Iasi

Deja resemnati cu gandul ca din sezonul urmator vor evolua la matineu, iesenii au facut o noua partida modesta, pierzand pe terenul celor de la Gloria Bistrita, scor 0-5.
Poli Iasi a venit la Bistrita pentru a-si juca ultima carte in speranta evitarii retrogradarii, insa jucatorii lui Marius Sumudica nu au avut mila si au facut o partida mare.

Brazilianul Moraes si-a demonstrat din nou clasa, reusind sa deschida scorul dupa doar patru minute de joc, cand a speculat o gafa a defensivei adverse si a punctat cu o lovitura de cap.

Bistritenii si-au majorat rapid avantajul, Andrei Muresan sutand fara nici o sansa pentru Branet de la 25 de metri, in minutul 13, pentru primul sau gol din acest sezon.

Iesenii au dat semne de revenire dupa primirea celor doua goluri, insa Vali Badea a prins o zi proasta si a ratat doua sanse uriase de gol, singur cu Albut.

In schimb, veteranul Cristi Coroian a profitat de prima sansa pe care a avut-o si a stabilit scorul primei reprize in minutul 41, cand a transformat o lovitura libera de la 20 de metri.

Echipa lui Marius Sumudica a facut legea si in partea a doua cand Iasmin Latovlevici a fost la un pas sa inscrie un gol de zile mari, insa sutul sau din afara careului a tintit transversala.

In cele din urma, Andrei Muresan a reusit sa isi treaca in cont "dubla", dupa ce a speculat in minutul 72 o gafa in defensiva adversa la o lovitura de colt si l-a invins din nou pe Branet.

Scorul final a fost stabilit in prelungiri, cand Bajenaru a marcat primul sau gol in tricoul Bistritei, din lovitura de la 11 metri.

Onlinesport


Gloria Bistrita a zdrobit Poli Iasi