Liga 1

CFR Cluj se razbuna pe suporterii adversi

Afundati intr-un scandal care le-ar putea aduce o suspendare grava, sefii lui CFR Cluj vor sa se razbune pe suporterii adversi, fiind decisi sa le interzica accesul in Gruia.
"Propunerea mea este sa nu mai primim suporteri din deplasare. In particular, este foarte greu sa faci o perchezitie corporala in luna noiembrie, la o temperatura de 8 grade, la 400 de spectatori", a spus Iuliu Muresan la gsptv.

In cazul in care propunerea sa nu va fi adoptata, seful echipei din Gruia spune ca va adopta masuri si mai dure impotriva suporterilor veniti in deplasare.

"O sa le fac un control corporal care o sa dureze 15 minute pentru fiecare spectatori. Si asa o sa mai intre doar 5 spectatori, pentru ca trebuie bagati intr-o camera separata si studiati. La meciul cu Timisoara s-au gasit tot felul de obiecte in chilotii suporterilor banateni", a explicat Muresan.

Totodata, Muresan a precizat ca jandarmii i-au transmis ca nu au gasit suporterul care a aruncat cu petarda care l-a lovit pe Bonfim. "Nici o imagine nu a surprins vreo persoana care sa aiba obiecte pirotehnice in tribune", a mentionat el.

Iancu demonteaza spusele lui Muresan

Acuzat de Iuliu Muresan ca petarda a fost aruncata din sectorul oaspetilor, Marian Iancu si-a pregatit bine apararea si i-a dat o replica pe masura oficialului de la Cluj.

"In fata suporterilor nostri este o plasa foarte inalta, de 20 de metri. Din tribune pana la locul in care se afla Bonfim, diagonala are 112 metri.  Am fost prevazatori si am filmat tot ce s-a intamplat! Cei de la CFR Cluj au 'premeditat' linistea inca de la controlul corporal si au instigat la asa ceva. Ii avem filmati pe cei care au aruncat si cu brichete, asteptam decizia Comisiei de Disciplina pentru a le arata imaginile de care uita observatorul", a raspuns Iancu.

De asemenea, Marian Iancu i-a adresat cateva intrebari publice lui Iuliu Muresan, la care presedintele ardelenilor a refuzat sa raspunda.

"Cate 'oua' are CFR Cluj? De ce a fost suparat domnul Muresan ca a fost un arbitraj corect? De ce nu a spus ca am avut un penalty la Bonfim, vazut de toata lumea! Sa inteleaga ca nu mai e doar Clujul in fotbalul romanesc", a intrebat Iancu.

Onlinesport


CFR Cluj se razbuna pe suporterii adversi