Liga 1

Steaua egaleaza CFR Cluj

Steaua a invins pe teren propriu Dacia Mioveni, scor 2-0, reusind sa ajunga liderul CFR in clasament la numarul de puncte. Golurile ros-albastrilor au fost inscrise in repriza a doua de Dorin Goian '49 si Jose Pepe Moreno '56. Steaua este singura echipa neinvinsa pe teren propriu.
Mendoza (12), Chihaia (17), Pepe Moreno (18) si strigatele comentatorului Kanal D, Cosmin Baleanu, au trezit consumatorul de sport din Romania care, se pare, asista la unul dintre cele mai slabe meciuri din etapa 27, partida ce a adus fata in fata doua echipe cu obiective total opuse: Steaua - castigarea campionatului, iar Dacia Mioveni - un loc peste linia rosie a clasamentului.

Primul sut pe spatiul portii a venit in minutul 37, cand polonezul Pawel Golanski a trimis plasat din marginea careului, dar Stanca a respins cu varful degetelor in corner.

Radoi a incheiat prima parte cu o "torpila" din afara careului, dar pe centrul portii, boxata in corner de Razvan Stanca.

Asa cum ne-a obisnuit in ultimul timp, Steaua a avut o repriza secunda fenomenala, inceputa cu un gol inscris de Goian la patru minute de la reluare - centrare din corner Mendoza, lovitura de cap "Goe" si bucurie in tribunele stadionului - tabloul unei echipe care a reusit sa ajunga liderul neasteptat de repede.

Pepe Moreno a demonstrat ca este in mare forma, sapte minute mai tarziu, cand a inscris pentru 2-0 cu un sut din interiorul careului.

Singurul lucru notabil pana la final a fost eliminarea antrenorul oaspetilor, Sorin Cartu, trimis in tribunele stadionului pentru proteste vehemente la un fault al lui Valentin Badea asupra lui Andrei Neagoe, neobservat de arbitrul Victor Berbecaru (80).

Inainte de inceperea meciului, pe stadionul din Bulevardul Ghencea s-a anuntat, la statia de amplificare, ca liderul CFR Cluj a pierdut meciul de pe teren propriu cu Pandurii, scor 1-2, iar spectatorii au scandat "Campionii! Campionii!". Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat ca a avut "o premonitie" ca gorjenii vor castiga la Cluj si apoi a inceput sa cante "Cu noi este Dumnezeu".

Pe stadionul Steaua s-a scandat si numele antrenorului stelist Marius Lacatus, care sambata a implinit 44 de ani, iar spectatorii i-au cantat "La multi ani". De asemenea, suporterii stelisti au pregatit o coregrafie speciala pentru Lacatus, afisand mai multe bannere cu chipul antrenorului si cu mesaje ca "La multi ani, Laca!", "Legenda vie" si "Spirit de lupta". Lacatus le-a raspuns fanilor aplaudandu-i.

Meciul s-a desfasurat pe ploaie si pe vant puternic.

In tribune au fost prezenti 10.000 de spectatori.

Repriza secunda a avut si un moment hilar. In minutul 53, jucatorul Claudiu Ionescu l-a daramat pe antrenorul sau de la Dacia Mioveni, Sorin Cartu, la marginea terenului, dupa o alunecare. Tehnicianul a avut nevoie de ajutor pentru a se ridica si s-a resimtit dupa cazatura, iar la numai un minut l-a inlocuit pe Ionescu.

O alta faza confuza s-a petrecut in in minutul 62. Atunci, dupa un clinci intre Plesan si Robert Neagoe, arbitrul Victor Berbecaru le-a aratat amandurora cartonasul galben, iar stelistului i l-a aratat si pe cel rosu. Jucatorii stelisti l-au atentionat pe central ca Plesan era doar la primul avertisment, iar dupa cateva secunde Berbecaru si-a recunoscut greseala iar mijlocasul stelist a continuat jocul.

Fundasul stelist Pawel Golanski a parasit terenul accidentat.

In urma rezultatului de duminica, Steaua ramane singura echipa neinvinsa pe teren propriu in actuala editie a Ligii I, dupa ce CFR Cluj a pierdut partida cu Pandurii, scor 1-2.

Steaua a acumulat 59 de puncte si a egalat pe CFR Cluj, care ramane, insa, lider, datorita unui golaveraj superior. Totusi, Steaua are 59 de puncte si datorita deciziei Comisiei de Disciplina a FRF de a-i acorda victoria la masa verde, scor 3-0, in derbiul cu Rapid, din etapa a XXIV-a, intrerupt in minutul 74, din cauza incidentelor. Daca aceasta decizie nu va fi modificata de alte instante federale si la finalul sezonului cele doua echipe vor continua sa fie la egalitate de puncte, Steaua va beneficia de avantajul rezultatelor directe cu CFR Cluj, formatie in fata careia a obtinut patru puncte din sase posibile: 0-0 in deplasare si 3-1 pe teren propriu.



Steaua: Zapata, Goian, Golanski (Nicolita 72), Radoi, P. Marin, Ghionea, Dica, Plesan, Pepe Moreno (Habibou 83), Neaga (Badea 67), Mendoza.

Dacia: Stanca, Scarlatache, Olteanu, Voicu, Vladu (Baicu 59), R. Neagoe, Chiacu, A. Neagoe, Balauru, Cl. Ionescu (S. Trofin 54), Chihaia (S. Pol 74).

Cartonase galbene: P. Marin 8, Neaga 57, Plesan 62/Chihaia 17, A. Neagoe 29, Voicu 32, R. Neagoe 62

Arbitri: Berbecaru Victor - Marodin Nicolae si Szoke Bela.

Onlinesport: Ioan Tarita
Mediafax



Steaua egaleaza CFR Cluj