Liga 1

Rapid pierde teren in lupta pentru locul doi

Echipa antrenata de Mircea Rednic a remizat, scor 1-1, in deplasare, cu Universitatea Craiova la capatul unei partide in care giulestenii au evoluat in inferioritate numerica intreaga parte secunda, Bozovic fiind eliminat pentru un cot la Stefan Barboianu. Golurile au fost inscrise de Pierre Boya, de la Rapid si Florin Costea de la gazde, cel care a ratat si un penalty in minutul 54.
Rapidul a deschis surprinzator de repede scorul, in minutul 15, la o faza in care Cesinha a trecut usor de Ovidiu Dananae in partea stanga de atac si i-a centrat ideal camerunezului Boya care a punctat pentru 1-0 din apropiere.

Rose a prevestit egalarea, opt minute mai tarziu, cand a fost oprit in ultima instanta de Cristi Sapunaru, principalul vinovat pentru primirea golului de 1-1 care a venit la urmatorul atac. Florin Costea a dejucat iesirea la offside a apararii giulestene si l-a executat pe Coman cu un sut plasat.

La cinci minute distanta, Baird n-a reusit sa profite de o chifla a lui Dani Coman, portarul Rapidului redresandu-se la timp si rezolvand cu bine o faza iminenta de gol. Andrei Ionescu a incheiat prima parte cu un sut bomba din marginea careului, putin alaturi de buturile giulestene.

Repriza a doua a debutat dezastruos pentru oaspeti: Bozovic a fost eliminat de centralul partidei dupa un fault intentionat asupra lui Stefan Barboianu. Minutul 54 a adus un penalty pentru Craiova datorat dupa un fault al lui Marius Constantin la Costea, dar olteanul a ratat de la punctul cu var si scorul s-a pastrat 1-1.

Forcingul Craiovei a continuat cu doua suturi la poarta lui Coman. Rose, in minutul 62, a fost contracarat de experimentatul Leonard, dupa care Costea a tras din interiorul careului peste poarta (min 65).

Cu un sfert de ora inainte de final, Baird a inscris perfect valabil printr-o lovitura de cap plasata de langa visatorul Maftei, dar centralul a oprit jocul pentru fault in atac. Coman si-a salvat echipa de la un dezastru, in minutul 77, cu un reflex de senzatie la "capul" aceluiasi Baird.

Craiova: Bornescu, Barboianu (Wobay 58), Prepelita (Dina 81), Stoica, Rose, Mitchell, Dananae, Dilevski, Baird, Costea, Ionescu (Lutu 67).

Rapid: Coman, Constantin, Sapunaru, Maftei, Bozovic, Grigore, Matos (Herea 58), Cesinha, Pancu, J. Paolo, Boya (Grigorie 62).

Cartonase galbene: Mitchell 36, Barboianu 47, Ionescu 57, Rose 90/Maftei 56

Cartonas rosu: Bozovic 47

Onlinesport: Ioan Tarita



Rapid pierde teren in lupta pentru locul doi