Liga 1

Un autogol aduce toate punctele pentru Steaua cu ASA Tg.Mures

Ivan Gonzalez a deviat in propria poarta o minge trimisa de Nicusor Stanciu in sase metri si astfel Steaua a pus mana pe toate punctele, duminica seara, in duelul cu rivala sezonului trecut, ASA Tg.Mures, castigat cu 2-1 (1-0).

Costa a avut prima ocazie a meciului de pe Arena Nationala, o reluare cu capul pe langa poarta in minutul 3. Avea sa fie si singura faza notabila a oaspetilor la poarta lui Stancioiu in prima repriza.

Steaua s-a instalat cu arme si bagaje in jumatatea adversa, mentinand o presiune constanta fara a lasa impresia ca forteaza prea tare.

Cea mai clara ocazie a ros-albastrilor a venit in minutul 21, cand Varela a ramas in pozitie de finalizare si a reluat cu capul o minge scoasa de Stancioiu peste poarta.

Moment controversat in minutul 23 cu centralul Ovidiu Hategan, cel mai bine cotat arbitrul roman al momentului. Acesta l-a iertat pe Pintilii de eliminare la un fault din spate comis de acesta la centrul terenului asupra lui Gorobsov. Mijlocasul stelist avea deja un galben primit in minutul 10.

Mare ocazie pentru Steaua in minutul 24 cu Bawab in prim plan. Iordanianul s-a demarcat excelent si a ridicat mingea cu o scarita spectaculoasa peste Stancioiu. Fostul stelist Matei a aparut providential si a respins de pe linia portii.

Steaua avea sa deschida in cele din urma scorul in minutul 40 prin Popa. Plecat ca din pusca, mijlocasul stelist de echipa nationala a finalizat cu un sut din actiune.

Partea secunda a debutat cu ASA in ofensiva si Nita a respins in corner cu o parada spectaculoasa sutul lui Voiculet din minutul 51.

O noua sansa de gol pentru ASA in minutul 60 la sutul lui Tucudean, dupa care Ramiro Costa a obtinut lovitura de la 11 metri intr-un duel pentru balon cu Rapa. Acesta din urma intrase la Steaua in locul lui Bawab.

Fostul stelist Pablo Brandan a executat impecabil si a restabilit egalitatea in minutul 62.

Reghecampf a mizat totul pe cartea atacului si a fortat in ultima parte a meciului prin Kharja si Tade, dar la final a fost criticat dur de patronul Gigi Becali.

Golul victoriei steliste a venit insa in urma unui autogol al lui Gonzalez. Acesta a deviat in propria poarta o minge centrata in forta de Stanciu pentru Tade. Popa a avut o bara in minutul 90.

Pentru Steaua este al patrulea succes consecutiv in playoff din cinci etape. Singurul meci pe care stelistii nu l-au castigat ramane acel 1-1 cu Dinamo din prima etapa a extrasezonului.

[news-118569]

Caseta tehnica

FC Steaua: Nita - Enache (Tade 72'), Varela, Tamas, Tosca - Pintilii, Bourceanu (Kharja 65') - Adrian Popa, Nicolae Stanciu, Hamroun - Bawab (Rapa 51').
Antrenor: Laurentiu Reghecampf.

ASA Tg. Mures: Stancioiu - G. Matei, I. Gonzalez, M. Constantin, Brandan (Bus 79')- Borza, Gorobsov, Muresan, Voiculet - Tucudean, Costa.
Antrenor: George Ciorceri.

Cartonase galbene: Pintilii 10, Tamas 54, Rapa 61/ Matei 17, Gonzalez 54, Stancioiu 57, Bus 87, Constantin 89.

Arbitru: Ovidiu Hategan (Arad); arbitri asistenti: Octavian Sovre (Oradea), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava).



Un autogol aduce toate punctele pentru Steaua cu ASA Tg.Mures