Liga 1

Rapid a iesit invingatoare pe Cluj Arena

Universitatea Cluj a fost învinsa cu 2-1 în meciul de pe teren propriu cu Rapid din etapa 15. Golurile giulestenilor au fost marcate de Herea si Grigorie, clujenii reducând din diferenta prin Draghici în prelungiri. Pancu si Alex dos Santos au fost eliminati la începutul reprizei a doua.

Rapidul nu  a pornit cu prea multa convingere în meciul de pe Cluj Arena, Universitatea fiind echipa care a controlat ostilitatile. Chiar daca s-a aflat aproape în permanenta pe parcursul primei reprize la cârma jocului, acest lucru nu a ajutat echipa clujeana si în ofensiva, cele mai mari probleme aparând la pasa decisiva si la finalizare.

Rapidul a stat excelent la cutie, a aparut rar în ofensiva, dar si când a atacat cu mai multa inspiratie a lovit decisiv. În minutul 26, giulestenii si-au surprins adversarii nepregatiti, o centrare pentru Teixeira a ajuns cu noroc la Herea, iar acesta a tras fara sa stea prea mult pe gânduri pe sub Balauru la coltul lung.

Fara sa fie un meci cu multe faulturi sau cu intrari violente, întâlnirea s-a lasat si cu doua eliminari, ambele în minutul 57, dupa un meleu general între jucatorii celor doua formatii. Victime au cazut Daniel Pancu si Alex dos Santos, care s-au dus mai repede la vestiare.

Cu un sfert de ora înainte de final, Teixeira putea duce scorul la 2-0, dar Balauru s-a opus cu o parada de mare efect. Giulestenii s-au desprins totusi pe tabela în minutul 81, la capatul unui contraatac devastator în care Teixeira a pasat decisiv iar Stefan Grigorie l-a lasat masca pe Balauru cu un sut din centrul careului.

Scorul final a fost stabilit în prelungiri. Draghici a redus din diferenta la o faza în care Pecanha a respins gresit în fata un sut din apropiere. Rapidistii au acuzat ca golul a fost precedat de un offside, dar Paul Unimatan a validat reusita, când mai erau doar câteva secunde pâna la final.



Rapid a iesit invingatoare pe Cluj Arena