Rapid

Florin Marin a semnat cu Rapid

Antrenorul Florin Marin a negociat cu Valerii Moraru preluarea echipei Rapid, unde Adrian Iencsi nu a mai ajuns dupa o neintelegere cu oficialii giulesteni.

 

Cele doua parti au ajuns, vineri seara, la un numitor comun si Florin Marin a semnat un contract valabil pe un an. In cazul promovarii in Liga 1, contractul va fi prelungit cu inca un an.

In varsta de 62 ani, Florin Marin a fost recomandat la Rapid de Ovidiu Burca, fostul sau elev, care a fost instalat in functia de presedinte al clubului.

Ultima data pe banca celor de la Otelul Galati, pe care nu a reusit sa ii salveze de la retrogradare, cel supranumit "Flocea" nu este strain de Giulesti. 

Florin Marin a debutat la Rapid in fotbalul mare si a imbracat tricoul feroviarilor timp de patru ani (102 meciuri).

Valerii Moraru a mai negociat in aceasta vara cu Vasile Miriuta, Petre Grigoras si Adrian Iencsi.

Mihai Ianovschi a fost numit antrenor interimar la Rapid pentru inceperea pregatirilor de vara.

Rapid va evolua in Liga 2, campionat care debuteaza pe 29 august.



Florin Marin a semnat cu Rapid