Dinamo

Essombe si Gnohere, decisivi pentru Dinamo in meciul cu Petrolul

Echipa Dinamo a castigat, sambata seara, duelul cu Petrolul Ploiesti programat pe teren propriu in etapa a 8-a din Liga, un meci in care pentru formatia din Stefan cel Mare au punctat Essombe, un debutant, si Gnohere, jucator intrat in partea secunda.

Aflat la primul sau meci intr-o prima liga, camerunezul Essombe, jucator adus recent la Dinamo, a deschis scorul in minutul 20.

Acesta a urmarit un balon sutat de Rotariu in Pecanha si a indeplinit o simpla formalitate din fata portii. Omul potrivit la locul potrivit pentru un atacant fara prea mari pretentii, dar care isi face treaba pentru care a fost adus la echipa.

Dupa un inceput in care au incercat sa controleze jocul si sa mentina o oarecare persiunea in jumatatea adversa, cei de la Petrolul s-au taiat dupa golul primit si au cedat initiativa echipei lui Mircea Rednic.

Dinamo a reclamat un penalty in minutul 30 la caderea lui Matei in duel cu Rippert si se putea acorda dupa branciul pe care francezul l-a aplicat decarului dinamovist, insa jocul a fost lasat sa continue.

Minutul 37 a adus o mare ocazie pentru Dinamo la sutul lui Gavrila din interiorul careului. Acelasi Pecanha s-a opus decisiv, dupa ce Gavrila il scosese din schema cu usurinta pe Rippert.

Gnohere, jucator intrat in locul lui Essombe, a stabilit scorul final in minutul 74 dupa o faza excelent lucrata in stanga de Matei si Fai. Ultimul a centrat excelent la bara a doua si Gnohere a sutat pentru 2-0.

Fai a avut in picior golul de 3-0 la o patrundere personala in minutul 77, dar sutul spre coltul lung a fost respins in corner de Pecanha.

Petrolul a incheiat meciul in inferioritate numerica dupa ce Rippert a primit al doilea galben si a fost eliminat in prelungiri.

FC Dinamo Bucuresti: Cerniauskas –  Fai Collins, Nedelcearu, Mevlja, S. Filip – Vojnovic (cpt), Tircoveanu (56 Palic) – Gavrila (71 Feussi), D. Rotariu, C. Matei – Essombe (56 Gnohere).
Rezerve: I. Popescu – M. Popescu, P. Petre, I. Serban.
Antrenor: Mircea Rednic

FC Petrolul Ploiesti: Pecanha – Peteleu (46 Zoubir), Benga, Porret, Rippert – D. Bucsa, Ropotan – D. Varga, L. Marinescu (cpt), Farina (77 Nepomuceno) – Vl. Rusu (46 Tamuz).
Rezerve: Cobrea – Al. Tudose, Altama, Al. Chirita.
Antrenor: Tibor Selymes

Arbitru: George Catalin Gaman (Craiova)

sursa foto: facebook.com/FCDinamoOfficial


Essombe si Gnohere, decisivi pentru Dinamo in meciul cu Petrolul