Liga 1

CFR trece de Dinamo in derbiul etapei

CFR Cluj s-a impus la limita, 2-1 cu Dinamo pe teren propriu, intr-un meci in care baietii lui Stoican au inscris rapid, poate prea rapid, prin Valentin Lazar, Chanturia a egalat pana la pauza, iar Guima a venit spre final cu golul victoriei. Kamil Bilinski a trimis de doua ori in bara, in timp ce gazdele au avut in Mirko Ivanovski omul care a ratat din toate pozitiile. Soarta meciului putea fi scrisa in favoarea dinamovistilor, daca Rotariu nu rata singur cu Felgueiras, in minutul 78.

Derbiul rundei a inceput cu Dinamo la timona, dupa ce Valentin Lazar a agitat plasa portii lui Felgueiras cu un sut plasat din marginea careului (3). Gol venit in urma loviturii de cap a lui Guima, din minutul 2, la centrarea de pe stanga a argentinianului Camora.

Gruzinul Chanturia a semnat urmatoarea ocazie a ceferistilor, printr-un sut-bomba aproape de tusa careului mare, mingea a ricosat pana la Ivanovski, care a finalizat defectuos cu latul din apropiere.

Minutul 15 l-a adus din nou in pozitie de finalizare pe Ivanovski, care a reusit sa il culce pe Traian Marc, pentru ca mai apoi sa trimita alaturi cand avea mai bine de jumatate de poarta la dispozitie.

Pe contraatac, polonezul Kamil Bilinski a tintit bara din stanga lui Felgueiras cu o lovitura de cap din preajma careului mic.

In minutul 19, Lucian Rusandu a acordat pe buna dreptate penalti si cartonas galben pentru Stefan Barboianu la o tinere evidenta in careu asupra lui Larie. Chanturia a restabilit egalitatea de la 11 metri.

Seara nefasta a lui Ivanovski a continuat, la mijlocul reprizei, cand macedoneanul a trimis in bara, cu latul, o minge luftata in prima faza de Guima.

Dinamo a stat aproape in permanenta la cutie, incercand sa dea lovitura pe contraatac. Putin a lipsit ca acest lucru sa se intample, cu zece minute inainte de pauza, dupa ce executia puternica a lui Lazar a intalnit blocajul goalkeeperului gazdelor.

Prima parte s-a incheiat cu o noua bara a "cainilor". Ghinionistul de serviciu, Bilinski, a zguduit bara printr-un sut din drop din interiorul careului.

Repriza a doua nu a fost la fel de generoasa in ocazii cu cei 7000 de oameni prezenti in tribunele stadionului Dr. C-tin Radulescu din Gruia, in conditiile in care Ferebory Dore a ratat desprinderea pe tabela cu un sfert de ora inainte de final.

Pe contraatac, Dorin Rotariu a pierdut duelul psihologic cu Felgueiras, in situatie de unu la unu cu portarul lui CFR. Goalkeeperul gazdelor a alunecat, insa a reusit sa se replieze si sa blocheze sutul modest al atacantului dinamovist.

Guima a oferit lovitura de gratie, in minutul 84, la o faza fixa a gazdelor. Larie a centrat perfect din lovitura libera, iar Guima s-a demarcat in fata portii si a reluat imparabil cu capul pentru victoria in-extremis a formatiei pregatite de Vasile Miriuta.

CFR Cluj: Felgueiras - Susic, Larie, Rada, Camora - Christian (Petrucci 73), Monroy - Ivanovski, Chanturia (Jakolis 67), Fl. Costea (Dore 27) - Bruno Guimaraes

Dinamo: Marc - Fai, Barboianu, Durimel, Grecu - Matei, Boubacar (R. Vaduva 86), Elton, Lazar - Bilinski (D. Rotariu 69), Alexe (Miranda 83)

Arbitru: Lucian Rusandu (Sfantu Gheorghe)

Cartonase galbene: Chanturia 46, Monroy 59, Guima 67, Ivanovski 80, Dore 87, Felgueiras 90+3/ Barboianu 19, Elton 55

Cartonase rosii: -

Stadion: Dr. C-tin Radulescu (Cluj)

Spectatori: 7000



CFR trece de Dinamo in derbiul etapei