Echipa Nationala

Edward Iordănescu anunță schimbări la amicalul cu Columbia: ”E un risc asumat”

Sursă foto: https://www.youtube.com/@FRFTVofficial

Selecționerul Edward Iordănescu a declarat într-o conferință de presă că va opera mai multe modificări în primul ”11” la partida cu Columbia din 26 martie, un amical care va avea loc la Madrid.

Radu Drăgușin a prefațat meciul cu Columbia: ”Ne va da multe repere”

Acesta a spus că la meciul cu Irlanda de Nord a efectuat anumite verificări și teste, spunând că rezultatul de 1-1 nu este cel dorit.

”A fost un test util, pentru că adversarul a fost foarte bine organizat și ne-a pus în dificultate în anumite momente ale jocului. Am testat, am verificat, am încercat anumite experimente pe care le-am asumat împreună cu staff-ul. E singura perioadă în care ne permitem anumite testări, din mai-iunie va fi imposibil. Am încercat să dăm minute unor jucători.

”Vorbim de un joc de altă factură, de alt nivel. Columbia este cea mai în formă națională din lume la ora actuală. O echipă cu multă calitate individuală care a învins Spania, Germania, Brazilia. Vine după 20 de jocuri fără înfrângeri, iar în ultimele zece n-a primit gol. Un mix între calitatea sud-americană și rigoarea a ceea ce înseamnă Europa.

”Este un test important pentru noi, un meci de la care avem multe așteptări. Vom face multe schimbări pentru că vrem să verificăm lucruri. Este un risc, dar vine la pachet cu strategia pe care o avem și îmi asum întreaga responsabilitate”, a declarat selecționerul României.

Meciul România – Columbia va fi live text pe onlinesport.ro, marți, 26 martie, de la ora 21:30.



Edward Iordănescu anunță schimbări la amicalul cu Columbia: ”E un risc asumat”