Fotbal

CFR Cluj se impune la Chiajna, 2-0 cu Viitorul

Echipa lui Vasile Miriuta s-a impus in deplasarea cu Viitorul, scor 2-0, la capatul unui joc controlat de fosta campioana a Romaniei. Deac, cu o reusita pe final de prima repriza, si Tade, din pasa aceluiasi Deac, si-au pus in mod decisiv amprenta asupra acestui succes al ceferistilor.

Startul in forta al Viitorului putea fi concretizat la cinci minute distanta de primul fluier al lui Andrei Chivulete, dupa ce Cirstocea, din afara careului, l-a intins cat a putut de mult pe Felgueiras cu o executie la firul ierbii.

La mijlocul reprizei, Ionut Rada a cautat sa il pacaleasca pe Balauru cu un sut la coltul scurt, blocat cu usurinta de portarul Viitorului.

Pe final de repriza, CFR Cluj a trecut pe langa deschiderea scorului in urma devierii in bara a lui Tiru, care a cautat sa impinga mingea centrata din flanc de Camora.

La urmatorul atac, Ciprian Deac a profitat de iesirea hazardata din poarta a lui Balauru, stabilind scorul pauzei, 1-0 pentru CFR, cu o reluare simpla din interiorul careului.

Daminuta a deschis partea secunda cu o incercare frumoasa la vinclu, din lovitura libera, Felgueiras a plutit in aer si a parat in corner (55).

Deac, cu un sut pe directia lui Balauru (75) si Benzar, cu o executie puternica de la distanta (77) au dat culoare finalului de meci.

In minutul 82, CFR si-a securizat victoria prin Tade, care a convertit in gol pasa ideala primita de la Ciprian Deac.

Viitorul: Balauru, Mitrea, Pana (Nastasie 70), Tiru, Bonilla, Daminuta, Nikolov, Hodorogea, Benzar, Andelkovic (Rusu 83) si Carstocea (Tanase 77). Rezerve: Buzbuchi, Putanu, Tanase, Nastasie, Mamele, Nedelcu si Rusu.

CFR Cluj: Felgueiras, Susic, Larie, Deac, Muniru, Guimaraes (Christian 74), Tade (Ivanovski 85), Jakolis (Jazvic 66), Rada, Monroy si Camora. Rezerve: Amadio, Ene, Costea, Jazvic, Lopes, Christian si Ivanovski.

Arbitru: Andrei Chivulete

Cartonase galbene: Hodorogea 16/ Tade 30

Cartonase rosii: -

Stadion: Concordia



CFR Cluj se impune la Chiajna, 2-0 cu Viitorul