Motorsport

Tragedie la Le Mans. Un pilot si-a pierdut viata dupa un accident groaznic

Allan Simonsen, pilot danez in varsta 34 de ani care concura la categoria GT Pro Am, a lovit violent barierele de protectie dupa doar 10 minute de la startul editiei cu numarul 90 a cursei de 24 de ore de la Le Mans.

 

Transportat de urgenta la Centrul medical al circuitului, Simonsen a murit la scurt timp din cauza ranilor provocate de accident.

Tata a unui copil, Simonsen participa pentru a saptea oara in cursa de anduranta de la Le Mans. Familia pilotului danez a fost informata asupra decesului de David Richards, cel care conduce la Le Mans proiectul Aston Martin.

Cursa a fost neutralizata aproape o ora pentru a permite organizatorilor sa repare barierele distruse in urma impactului violent cu modelul Aston Martin cu numarul 95 la volanul caruia se afla Simonsen.

In timpul neutralizarii la conducere se afla germanul Andre Lotterer de la Audi.

Decesul lui Simonsen la Le Mans este primul in timpul cursei dupa 27 ani de la tragedia care l-a avut in prim plan pe Jo Gartner. Ultimul deces la Le Mans s-a produs in calificarile din 1997, cand Sebastien Enjolras si-a pierdut viata.

VIDEO: Apasati aici pentru a vedea partea finala a impactului masinii lui Simonsen cu barierele de protectie.



Tragedie la Le Mans. Un pilot si-a pierdut viata dupa un accident groaznic