Motorsport

Fost campion mondial de Formula 1 va concura la Daytona 500 in NASCAR

Sursă foto: https://twitter.com/AutoF1Actu/

Este vorba de canadianul Jacques Villeneuve care, la cei 50 de ani ai sai, inca simte adrenalina vitezei la cel mai inalt nivel.

Pentru prima data in cariera Villeneuve va concura in cursa de 500 de mile de la Daytona, etapa care deschide in fiecare an sezonul din NASCAR, campionatul nord-american de turisme.

Candianul care a castigat titlul mondial in Formula 1, in 1997 alaturi de echipa Williams, a mai concurat pana acum in patru curse din NASCAR, ultima oara in urma cu noua ani.

Villeneuve mai are in palmares cursa de 500 de mile de la Indianapolis, perla coroanei in IndyCar, campionat castigat in 1995 inainte de a face pasul in Formula 1.

“In mod evident nu este o victorie. Nu este ca si cum ai castiga Indy500 sau titlul mondial in F1. Dar in acest punct al carierei mele, tinand cont ca ultima oara am incercat sa ma calific aici in urma cu 14 ani, doar si sa fac act de prezenta este ceva incredibil”, a declarat Villeneuve despre performanta sa de a prinde un loc in plutonul de 40 de masini care vor concura la Daytona 500.

Cursa care deschide sezonul 2022 in NASCAR va fi transmisa si in Romania de postul SportExtra, duminica, de la ora 21:30.

In pole position se va afla Kyle Larson, chiar campionul seriei in 2021, echipieri la puternica echipa Hendrick Motorsport.



Fost campion mondial de Formula 1 va concura la Daytona 500 in NASCAR