Formula 1

Webber, lucrat de propria echipa la Suzuka

Chiar daca ratase startul si a fost depasit de Romain Grosjean imediat dupa plecarea din grila, australianul Mark Webber a demonstrat in Marele Premiu al Japoniei ca are capacitatea de a obtine primul succes din 2013.

Cu toate acestea australianul a incheiat doar al doilea dupa ce a fost obligat de la standul de comanda sa efectueze un pit stop suplimentar fata de coechipierul sau Sebastian Vettel.

Webber a fost chemat prima data la boxe in turul 11 din cele 53 programate pe motiv ca pneurile australianului se deteriorasera. Intr-adevar, Webber pierduse in turul anterior patru zecimi comparativ cu liderul Grosjean, dar in realitate ritmul pilotului de la Antipozi era unul extrem de competitiv.

Cei de la Lotus nu au vrut sa riste si l-au chemat pe Grosjean pentru a nu risca sa piarda contactul cu Webber, considerat principalul rival al francezului in lupta pentru victorie.

Numai ca cei de la Red Bull gandisera strategia pentru Sebastian Vettel, pilot aflat pe locul al treilea si care prin opririle celor doi din fata sa urca la conducere. Din turul 11 si pana in turul 15 germanul a tras tare avand toata pista libera in fata, iar timpul castigat pe circuit a cantarit decisiv in economia ulterioara a cursei.

Vettel avea sa mai schimbe o data in turul 37, insa Webber a fost chemat pentru al doilea pit stop dupa doar alte 14 tururi, pentru a fi obligat sa schimbe a treia si ultima oara cand mai erau zece tururi de acoperit.

Chiar daca a revenit in pista la doar patru secunde in urma coechipierului sau, lui Webber i-a fost imposibil sa mai emita vreo pretentie in fata lui Vettel.

In ceea ce-l priveste pe Grosjean, acesta a pierdut o buna sansa sa obtina prima sa victorie din cariera fiind pacalit de strategia celor de la Red Bull.



Webber, lucrat de propria echipa la Suzuka