Formula 1

Formula 1 a revenit după cinci ani în China. Rezultat surpriză în calificările pentru cursa de sprint

Sursă foto: https://twitter.com/McLarenF1/

După o așteptare de cinci ani Formula 1 este din nou în China, la Shanghai, acolo unde la finalul aceste săptămâni va avea loc a cincea rundă a sezonului 2024.

Runda de la Shanghai programează și prima cursă de sprint din cele șase din calendar, iar începând cu acest an formatul pentru weekend-urile cu sprint s-a modificat.

Ziua de vineri a debutat cu o sesiune de antrenamente libere, de altfel singura din tot Grand Prix-ul, și în locul sesiunii a doua de antrenamente libere au avut loc calificările pentru cursa de sprint.

Britanicul Lando Norris de la McLaren a fost cel mai rapid în condiții de ploaie (1:57.940, fiind urmat de veteranii Lewis Hamilton (Mercedes) și Fernando Alonso (Aston Martin).

Campionul mondial și liderul clasamentului piloților Max Verstappen (Red Bull) a fost doar al patrulea, urmat de Carlos Sainz (Ferrari), Sergio Perez (Red Bull) și Charles Leclerc (Ferrari).

Cursa de sprint (100 km) va avea loc sâmbătă în locul sesiunii a treia de antrenamente libere, ziua fiind completată de calificările pentru cursa propriu-zisă de duminică.

Ultima oară Formula 1 a ajuns la Shanghai în 2019, înaintea pandemiei care a oprit lumea în 2020 și care a avut efecte în anii care au urmat.



Formula 1 a revenit după cinci ani în China. Rezultat surpriză în calificările pentru cursa de sprint