Formula 1

Victorie în premieră pentru Verstappen la Silverstone. McLaren renaște și obține locul secund cu Norris

Sursă foto: https://twitter.com/redbullracing

Max Verstappen a mai cucerit o redută în Formula 1 odată cu primul succes din carieră pe circuitul britanic de la Silverstone. Olandezul a avut emoții la începutul cursei, când a avut o loc o luptă de zile mari cu Maclarenul lui Lando Norris, cel care avea să termine al doilea.

Plecat din pole position, Max Verstappen a avut emoții doar în primele tururi, când s-a văzut depășit de britanicul Lando Norris.Britanicul de la McLaren a rămas în frunte timp de patru tururi și a rezistat atacurilor furibunde ale lui Super Max, după primele viraje.

Norris a avut un start fulgerător, cu un timp de reacție la start de 0.23 de secunte, cu 3 sutimi mai rapid față de Max.

Verstappen l-a depășit pe Norris în turul 5, la scurt timp după cu ajutorul DRS-ului și nu l-a mai prins nimeni, cu toate că Norris a rămas în plasa lui la o diferență curpinsă în cursă de la 3 la 8 secunde.

Surpriza acestui Mare Premiu au fost mașinile McLaren. „Sunt foarte rapide”, a spus Lewis Hamilton în timpul cursei, când aflat pe cauciucuri soft nu a putut să treacă de Norris proaspăt schimbat pe harduri. 

Podiumul a fost completat de Lewis Hamilton, septuplul campion mondial profitând de experiența bogată pe circuitul de casă, avansând nu mai puțin de patru poziții față de startul cursei. Hamiltin a stricat un podium McLaren, reușit să treacă grație unui safety car de debutantul Oscar Piastri, care a stat mult timp pe locul al treilea. 

Cursa din Marea Britanie a fost marcată de apariția Safety Car-ului în turul 33 din cele 52 programate, după ce monopostul Haas pilotat de Nico Hulkenberg a luat foc și s-a oprit pe circuit.

Pentru Scuderia Ferrari cursa de la Silverstone a fost una de uitat. Ambii piloți au pierdut fiecare câte cinci locuri față de start din cauza unei strategii falimentare.

Charles Leclerc a încheiat pe locul 9 chiar în fața coechipierului Carlos Sainz.

Pentru Max Verstappen este a 43-a victorie din carieră și a opta din acest sezon, a șasea consecutivă.

Rezultate finale Marele Premiu al Marii Britanii

1 Max Verstappen Red Bull 1:25:16.938
2 Lando Norris McLaren +3.798
3 Lewis HamiltonHAM Mercedes +6.783
4 Oscar PiastriPIA McLaren 33 +7.776
5 George Russell Mercedes +11.206
6 Sergio Perez Red Bull +12.882
7 Fernando Alonso Aston Martin +17.193
8 Alexander Albon Williams +17.878
9 Charles LeclercLEC Ferrari +18.689
10 Carlos Sainz JnrSAI Ferrari 19.448
11 Logan SargeantSAR Williams +23.632
12 Valtteri BottasBOT Alfa Romeo +25.830
13 Nico HulkenbergHUL Haas +26.663
14 Lance StrollSTR Aston Martin +27.483
15 Zhou GuanyuZHO Alfa Romeo +29.820
16 Yuki TsunodaTSU AlphaTauri +31.225
17 Nyck de VriesDEV AlphaTauri +33.128
Abandon Pierre GaslyGAS Alpine
Abandon Kevin Magnussen Haas
Abandon Esteban OconOCO Alpine


Victorie în premieră pentru Verstappen la Silverstone. McLaren renaște și obține locul secund cu Norris