Formula 1

Vettel a fost penalizat pentru depasirea lui Button

Pilotul german Sebastian Vettel a primit o penalizare de 20 de secunde pentru depasirea neregulamentara facuta asupra britanicului Jenson Button în penultimul tur al Marelui Premiu al Germaniei.

Vettel l-a atacat pe Button în afara circuitului si astfel manevra campionului mondial a fost considerata neregulamentara.

La solicitarea echipei McLaren-Mercedes comisarii de cursa au deliberat dupa cursa si l-au penalizat pe Vettel cu 20 de secunde, astfel ca germanul de la Red Bull-Renault a pierdut locul doi si punctele aferente.

Astfel, Vettel a încheiat oficial cursa de la Hockenheim pe locul cinci, iar Kimi Raikkonen de la Lotus a primit la masa verde locul trei si punctele pentru aceasta pozitie.

Potrivit pozitiei oficialilor de cursa, Vettel a încalcat articolul 20.2 din regulamentul FIA prin depasirea neregulamentara efectuata asupra lui Button. Astfel, potrivit regulamentului, penalizarea cu drive-through impusa dupa terminarea cursei s-a transformat în adaugarea a 20 de secunde la timpul initial.



Vettel a fost penalizat pentru depasirea lui Button