Formula 1

Pole position pentru Verstappen la Suzuka cu un avans de peste jumătate de secundă. Titlul constructorilor poate fi decis în cursa japoneză

Sursă foto: https://twitter.com/redbullracing/

Campionul mondial Max Verstappen și-a revenit după eșecul din Singapore și a fost cel mai rapid pilot în calificările Marelui Premiu al Japoniei.

Max Verstappen a impus timpul etalon pe circuitul de la Suzuka pentru al doilea an consecutiv, de această dată pilotul de la Red Bull Racing oprind cronometrul la 1:28.877.

Pentru Verstappen este al 29-lea pole position din carieră, în timp ce echipa Red Bull ajunge la 92 de poziții fruntașe în calificări.

Topul trei în calificările de la Suzuka a fost completat de piloții echipei McLaren, Oscar Piastri și Lando Norris.

După ce și-a prelungit contractul cu McLaren până în 2026, Piastri a răsplătit încrederea investită în el cu un loc doi, la aproape șase zecimi în urma lui Verstappen.

Charles Leclerc de la Ferrari și Sergio Perez, al doilea echipier de la Red Bull, au completat topul cinci.

În primele zece locuri în calificările din Japonia s-au mai clasat Carlos Sainz (Ferrari), Lewis Hamilton (Mercedes), George Russell (Mercedes), Yuki Tsunoda (AlphaTauri) și Fernando Alonso (Aston Martin).

Echipa Red Bull poate obține matematic titlul mondial la constructori, dacă va obține mai multe puncte decât Mercedes în cursa de duminică.

Rezultate calificări Suzuka

1 Max VERSTAPPEN Red Bull 1:28.877
2 Oscar PIASTRI McLaren +0.581
3 Lando NORRIS McLaren +0.616
4 Charles LECLERC Ferrari +0.665
5 Sergio PEREZ Red Bull +0.773
6 Carlos SAINZ Ferrari +0.973
7 Lewis HAMILTON Mercedes +1.031
8 George RUSSELL Mercedes +1.342
9 Yuki TSUNODA AlphaTauri +1.426
10 Fernando ALONSO Aston Martin +1.683
11 Liam LAWSON AlphaTauri 1:30.508
12 Pierre GASLY Alpine +0.001
13 Alexander ALBON Williams +0.029
14 Esteban OCON Alpine +0.078
15 Kevin MAGNUSSEN Haas +0.157
16 Valtteri BOTTAS Alfa Romeo 1:31.049
17 Lance STROLL Aston Martin +0.132
18 Nico HULKENBERG Haas +0.250
19 ZHOU Guanyu Alfa Romeo +0.349
20 Logan SARGEANT Williams - Fără timp

 


Pole position pentru Verstappen la Suzuka cu un avans de peste jumătate de secundă. Titlul constructorilor poate fi decis în cursa japoneză