Formula 1

Numele Minardi revine in Formula 1

Sursă foto: twitter.com/fia

Consiliul Mondial al Sporturilor cu Motor l-a ales pe italianul Gian Carlo Minardi in postul de presedinte al Comisiei FIA pentru competitiile de monoposturi.

Minardi va ocupa postul detinut cu titlu interimar de Peter Bayer, cel care si-a asumat acest rol dupa indepartarea lui Michael Masi din pozitia de director de cursa.

Masi s-a aflat sub tirul echipei germane Mercedes dupa ultima cursa a sezonului 2021, cand a decis ca masina de siguranta sa reintre la boxe pentru a permite un ultim tur pe verde.

Un tur care i-a fost de ajuns lui Max Verstappen pentru a-l depasi pe Lewis Hamilton in lupta pentru victorie in Abu Dhabi si pentru titlul mondial.

Numele Minardi este unul extrem de cunoscut in Formula 1, Gian Carlo participand ca patron de echipa intre anii 1985 si 2001.

Acesta a vandut echipa australianului Paul Stoddart care a pastrat numele Minardi pana cand a cedat-o la randul sau, in 2005, concernului Red Bull.

Compania care produce bauturi energizante a rebranduit echipa in Toro Rosso, pentru ca in prezent aceasta sa concureze sub denumirea de AlphaTauri.

Incepand cu anul 2020, Gian Carlo Minardi este presdintele circuitului de la Imola, locul unde va avea loc urmatoarea cursa a sezonului 2022 in Formula 1.

Din pozitia pe care tocmai a obtinut-o in cadrul FIA, Minardi va superviza toate competitiile de monoposturi: Formula 1 Formula 2, Formula 3, respectiv seriile regionale suport F3 si F4.



Numele Minardi revine in Formula 1