Formula 1

Nimic nou sub soarele Formulei 1. Verstappen a dominat prima sesiune de teste din presezon

Sursă foto: https://twitter.com/redbullracing

Triplul campion mondial Max Verstappen a fost cel mai rapid pilot, miercuri dimineața, în prima zi a testelor de la Sakhir, Bahrain.

Echipierul de la Red Bull a oprit cronometrul la 1:32.548 și l-a devansat pe monegascul Charles Leclerc de la Ferrari cu aproape șapte zecimi de secundă.

Deși e prematur de tras vreo concluzie în privința noului sezon care va debuta pe 2 martie pe același circuit din Bahrain, e destul de limpede că în 2024 vom asista din nou la o competiție între Red Bull și restul lumii de pe grila Formulei 1.

Topul trei în sesiunea de dimineață a fost completat de veteranul spaniol Fernando Alonso. Pilotul echipei Aston Martin a fost mai lent cu 837 de miimi în raport cu Verstappen.

Pe locul patru s-a clasat australianul Oscar Piastri de la McLaren, acesta fiind devansat de lider cu 1.1 secunde.



Nimic nou sub soarele Formulei 1. Verstappen a dominat prima sesiune de teste din presezon