Formula 1

Mick Schumacher, accident urat in calificarile din Arabia Saudita

Sursă foto: https://twitter.com/Secteur_F1

Pilotul german Mick Schumacher a fost protagonistul unui accident violent, sambata, in a doua secventa a calificarilor Marelui Premiu al Arabiei Saudite de la Jeddah. El nu va participa in cadrul celui de-al doilea Mare Premiu al sezonului, care are loc duminica de la ora 20:00.

 

 

Echipierul de la Haas a pierdut controlul monopostului la viteza de 257 km/h in virajul 12 al traseului stradal si a lovit violent cu partea laterala dreapta gardul exterior. Motivul accidentului a fost viteza prea mare cu care pilotul german a negociat virajul.

Monopostul Haas era atat de avariat, incat atunci cand oamenii din organizare au vrut sa-l ridice de la sol acesta pur si simplu s-a rupt in doua.

Mick Schumacher a fost extras din epava monopostului si transportat mai intai cu ambulanta la centrul medical din interiorul circuitului.Primul lucru pe care l-a facut Mick dupa ce a fost extras din masina si stabilizat a fost sa-si sune mama, pe Corinna Schumacher.

Potrivit primelor informatii pilotul a fost constient tot timpul si a comunicat cu echipa medicala. Ulterior s-a luat decizia transportarii lui Mick Schumacher cu elicopterul la cel mai apropiat spital pentru investigatii suplimentare.

El a iesit insa rapid din spital si a comunicat ca este bine, pe Twitter. Aflat la hotelul din Arabia Saudita, nu va participa la cursa de duminica.

 

 



Mick Schumacher, accident urat in calificarile din Arabia Saudita