Formula 1

Ferrari ameninta cu iesirea din Formula 1

Sursă foto: twitter.com

Fara titlu la piloti in ultimul deceniu, Ferrari ar putea parasi Marele Circ din Formula 1 in viitorul apropiat.

Anuntul a fost facut chiar de Sergio Marchionne, omul care se ocupa in prezent de destinele marcii italiene, in cadrul unei conferinte de presa.

"Formula 1 este parte din ADN-ul nostru inca de cand ne-am format. Insa daca se schimba regulile jocului astfel incat sa fie de nerecunoscut, atunci eu nu vreau sa ma mai joc", a spus Marchionne.

Formula 1 a fost preluata din acest an de Liberty Group, un concern american care pe langa readucerea spectacolului in competitie si o mai mare deschidere catre public, urmareste sa schimbe regulamentul dupa 2020.

"Liberty are o serie de intentii bune, cum ar fi reducerea costurilor de executie pentru echipe, ceea ce cred ca este un lucru bun, dar sunt si lucruri cu care nu suntem de acord. Unul dintre acestea este legat de faptul ca unicitatea sistemului de propulsie nu va fi un factor care sa faca diferenta intre participanti. Astfel, vom fi obligati sa luam anumite decizii daca vedem ca sportul o ia intr-o alta directie din 2021. Ferrari nu va juca daca nu vedem circumstante care sa fie benefice pentru marca, piata si intarirea pozitiei unice a echipei", a mai spus Marchionne.

Ferrari participa in Formula 1 de la debutul campionatului, in 1950, si a adunat de-a lungul timpului 228 de victorii, 16 titluri la constructori si 15 la piloti, ultimul prin Kimi Raikkonen in 2007.



Ferrari ameninta cu iesirea din Formula 1