Motorsport

Ce dezamagire! Fernando Alonso a ratat calificarea la Indy 500

Sursă foto: https://twitter.com/aLeX_RM55/

Pilotul spaniol Fernando Alonso trebuie sa mai astepte pana sa-si vada visul Triplei Coroane din motorsport implinit.

Retras din Formula 1 la finalul anului 2018, Fernando Alonso spera sa dea marea lovitura in cursa de 500 mile de la Indianapolis in acest an.

Alonso a avut probleme in antrenamentele libere, cand a lovit violent zidul de beton al ovalului de 2.5 mile.

Cu masina de rezerva Alonso a fost nevoit sa lupte pentru ultimele locuri libere pe grila de start formata din 33 de monoposturi si, din pacate pentru el si fanii lui, a ratat calificarea pentru Indy 500.

Alonso a avut al patrulea timp in grupul de sase competitori care s-au luptat duminica pentru cele trei locuri libere ramase pe grila.

Media lui Alonso pe cele patru tururi acoperite a fost de 227.353 mile pe ora, acesta fiind devansat la ultimul tur de americanul Kyle Kaiser, un necunoscut practic, pentru doar 0.019 mile pe ora!

“A fost o saptamana dificiila, fara doar si poate. Am incercat tot ce aveam mai bun, chiar si astazi cu o setare complet diferita. Patru tururi cu pedala acceleratiei la fund, dar nu am fost suficient de rapid”, a reactionat Fernando Alonso dupa esecul de la Indianapolist.

Alonso a mai participat la Indy 500 in urma cu doi ani, cand s-a calificat al cincilea si a condus cursa pentru 27 din cele 200 de tururi programate, abandonand in cele din urma din cauza unor probleme mecanice cu putine tururi ramase pana la final.

Atunci Alonso a pilotat un monopost pregatit de echipa lui Michael Andretti in colaborare cu Autosport, pentru ca acum sa apara pe pista sub culorile brandului McLaren in colaborare cu motoristul american Chevrolet.

Ramane de vazut daca in 2020, cand va avea 38 ani, Alonso isi va incerca din nou sansa la Indianapolis.



Ce dezamagire! Fernando Alonso a ratat calificarea la Indy 500