Inot

Artimon si Cozma nu au trecut de calificari la Europenele de la Budapesta

Inotatorii romani Alin Alexandru Artimon si Ionela Cozma au ratat, marti, calificarea in semifinalele probelor de 200 metri liber, respectiv 100 metri liber, desfasurate in cadrul Campionatelor Europene de Natatie de la Budapesta.
Artimon a incheiat al saptelea in seria a doua de calificare la 200 metri liber, fiind cronometrat cu timpul de un minut, 54 secunde si 88 sutimi, in conditiile in care cea mai buna performanta i-a apartinut germanului Paul Biedermann (1:45.84).

La 100 metri liber feminin, Ionela Cozma a avut al 33-lea timp in seriile de calificare, ratand calificarea in semifinale. Cozma a acoperit cele doua lungimi de bazin in 56 secunde si 69 sutimi, cel mai bun timp apartinandu-i bielorusei Aliaksandra Herasimenia (54.13).

Romania este reprezentata la Budapesta de noua sportivi, obiectivul delegatiei tricolore fiind obtinerea unei medalii.

Onlinesport


Artimon si Cozma nu au trecut de calificari la Europenele de la Budapesta