Handbal

Prezentarea Campionatului European de handbal feminin

A 9-a editie a turneului final al Campionatului European de handbal feminin se va desfasura intre 7 si 19 decembrie in Danemarca si Norvegia, printre cele 16 participante numarandu-se si reprezentativa Romaniei. Programul complet din faza preliminara a grupelor, clasamentele actualizate si toate meciurile Romaniei in direct pe Onlinesport.ro. De asemenea, accesati aceasta pagina pentru a vedea lotul detaliat al echipei Romaniei. Turneul final a inceput deja pe FORUM.
Tricolorele pregatite de Radu Voina fac parte din Grupa A, urmand a intalni in ordine reprezentantivele Spaniei, Danemarcei si Serbiei.

Primele trei echipe din fiecare grupa se califica mai departe in faza principala a competitiei, unde cele 12 formatii ramase in lupta pentru titlu vor fi impartite in doua grupe de cate sase.

"In fiecare an pornim ca favorite, dar numai in 2005 am reusit sa urcam pe podiumul Campionatului Mondial din Rusia. Acum insa vrem sa vorbim mai putin astfel ca nu ne-am stabilit un obiectiv. Cu toate acestea avem o foame mare de victorie pentru ca a trecut mult timp de cand am obtinut ultima medalie", a spus Cristina Varzaru, capitanul echipei nationale a Romaniei pentru site-ul ehf.

Printre favoritele la podium se numara in acceptiunea extremei de la Viborg echipele Norvegiei, Spaniei, Danemarce, Germaniei, Ungariei si evident Romaniei.

Cristina Varzaru despre meciul cu Spania, primul din Grupa A: "Am avut probleme cu Spania in ultimii ani si cred ca va fi cel mai greu meci al nostru la acest turneu final. Nu mai conteaza ce s-a intamplat in trecut si vom incerca sa tratam acest meci ca pe oricare altul. Vrem sa castigam".

Romania va disputa meciurile Grupei A in orasul danez Aalborg, in timp ce restul partidelor se vor juca la Aarhus (Grupa B), Larvik (Grupa C) si Lillehammer (Grupa D).

Norvegia conduce in clasamentul pe medalii dupa primele opt editii ale Campionatului European, cu patru de aur, doua de argint si una de bronz. Urmeaza Danemarca, echipa care a cucerit trei titluri mondiale si Ungaria, campioana continentala din 2000, cand turneul final s-a disputat in Romania.

In ceea ce priveste echipa Romaniei, tricolorele au participat la sapte din precedentele opt editii, ratand prezenta la turneul final din 2006, dupa un baraj pierdut in fata Serbiei, actuala adversara din Grupa A.

Cel mai bun rezultat a fost obtinut pe teren propriu in 2000, cand Romania a incheiat pe locul patru, in timp ce la editia din 2008, gazduita de Macedonia, handbalistele noastre sa rateze de putin prezenta in semifinale, clasandu-se pe locul 5.

Configuratia celor patru grupe:

Grupa A - ROMANIA, Spania, Danemarca, Serbia

Grupa B - Muntenegru, Croatia, Rusia, Islanda

Grupa C - Germania, Ucraina, Suedia, Olanda

Grupa D - Norvegia, Ungaria, Franta, Slovenia

Onlinesport: Dumitru Stircu


Prezentarea Campionatului European de handbal feminin