Bundesliga

Emil Jula voia in Germania de mic

Atacantul Emil Jula, transferat joi de la Otelul Galati la gruparea germana Energie Cottbus, a declarat intr-un interviu acordat cotidianului Lausitzer Rundschau, ca in copilarie era suporter al echipei Bayern Munchen si ca visul lui era sa joace in Bundesliga.

"Am mai avut doua oferte din Romania si una din Rusia. Dar eu am vrut neaparat sa vin in Germania. Din copilarie am visat sa joc in Bundesliga. Pe atunci eram un mare suporter al echipei Bayern Munchen. Sunt atacant, asa ca imi doresc, cum este si normal, sa inscriu cat mai multe goluri pentru Energie Cottbus. Vreau ca performantele din Romania sa se continue aici. Vreau sa marchez si o voi face si in Bundesliga. Ca atacant esti apreciat numai dupa numarul de goluri marcate", a declarat Emil Jula, care va veni la Cottbus impreuna cu sotia si cu fiica sa in varsta de doi ani.

Fotbalistul roman, in varsta de 28 de ani, spune ca a auzit numai lucruri bune despre Energie Cottbus de la fostul jucator al acestei echipe, Vasile Miriuta, dar si de la Sergiu Radu si Vlad Munteanu.

Intrebat cum crede ca va suporta presiunea luptei pentru mentinerea in Bundesliga, in care probabil va fi implicata Energie Cottbus in sezonul viitor, Jula a raspuns: "Nu ma gandesc la asta. Cum am mai spus, vreau sa inscriu cat mai multe goluri. In plus, eu cred ca echipa are potential pentru a nu sta tot sezonul in zona retrogradarii".

Atacantul Emil Jula, transferat de la Otelul Galati la Energie Cottbus in schimbul sumei de 700.000 de euro plus 20 la suta dintr-o tranzactie ulterioara, a semnat cu gruparea germana un contract valabil pana la 30 iunie 2011.

Mediafax



Emil Jula voia in Germania de mic