Fotbal International

Un fotbalist nigerian a lesinat pe teren si a murit

Un fotbalist nigerian în vârsta de 21 de ani, Emma Ogoli, a lesinat, duminica, din motive necunoscute, în timpul unui meci si a murit la putin timp dupa ce a fost transportat la spital, a anuntat purtatorul de cuvânt al clubului sau, Oceans Boys, informeaza AFP.

"Ogoli a murit. El s-a prabusit pe teren în minutul 39 si a fost transportat de urgenta la spital, unde s-a confirmat decesul sau", declarat purtatorul de cuvânt al clubului, Eddy Ohis.

Jucatorul evolua într-un meci pe teren propriu, la Yenagoa, împotriva formatiei Niger Tornadoes.

"Sufletele noastre sunt distruse. Chiar în momentul în care trebuia sa sarbatorim prima victorie pe teren propriu, suntem în doliu", a declarat purtatorul de cuvânt, care a mentionat ca luni va fi facuta o autopsie pentru stabilirea cauzelor decesului.

Un oficial al ligii nigeriene, Tunji Babalola, a confirmat decesul: "Jucatorul nu a fost implicat în niciun contact înainte de a cadea în timpul meciului. El a murit în drum spre spital".

Ogoli evolua pentru al doilea sezon la Oceans Boys, dupa ce a jucat la echipa rivala Bayelsa United.

Oceans Boys, campioana Nigeriei în 2006 si câstigatoare a Cupei Nigeriei în 2008, a învins, duminica, formatia Niger Tornadoes, scor 2-0.

Mediafax



Un fotbalist nigerian a lesinat pe teren si a murit