Fotbal International

Alcoolul si sarutul, interzise in public, la Campionatul Mondial al cluburilor

Alcoolul si sarutul sunt interzise în public, pe durata Campionatului Mondial al cluburilor, programat la Abu Dhabi (Emiratele Araba Unite), în perioada 8-18 decembrie, conform directivelor anuntate, luni, în presa locala, citata de AFP.

Comitetul de Organizare a stabilit o lista a interdictiilor, care va fi distribuita strainilor sub forma de pliante (în limbile araba si engleza), cele mai importante fiind interdictia consumului de alcool si a sarutului în public, informeaza cotidianul Emaratalyoum.

Alcoolul este permis doar în barurile si în restaurantele hotelurilor. Consumul de droguri este interzis, atât în locurile publice, cât si în cele private.

"Suntem o tara musulmana, care are traditii si obiceiuri proprii", a subliniat purtatorul de cuvânt al comitetului de organizare, Chaza Roumeithi, adaugând ca Federatia Internationala de Fotbal nu se opune acestor restrictii.

Campionatul Mondial al cluburilor reuneste cele mai bune echipe ale fiecarei confederatii: Internazionale Milano (Italia), Internacional Porto Alegre (Brazilia), Pachuca CF (Mexic), Al Wahda (EAU), TP Mazembe Englebert (RD Congo), Seongnam Ilhwa Chunma FC (Coreea de Sud) si Hekari United FC (Papua Noua Guinee).

Mediafax



Alcoolul si sarutul, interzise in public, la Campionatul Mondial al cluburilor