Echipa Nationala

Lucescu: "Nu am nici o vina, nu imi reprosez nimic"

Antrenorul echipei nationale, Razvan Lucescu, a anuntat ca va semna prelungirea contractului cu echipa nationala pana in 2014, deoarece nu isi reproseaza nimic pana in acest moment. Lucescu a mai vorbit si despre Ciprian Marica si Adrian Mutu.

"Daca am fi avut jucatori la care evolueaza la Chelsea sau Real Madrid, puteam sa ma gandesc ca am vreo vina sau sa imi reprosez ceva. Dar din pacate nu este asa. Jucatorii nostri care pleaca in afara, au mari dificultati si trec in primul an prin momente foarte grele. Problema noastra a fost ca ne-a lipsit curajul si increderea, ca unii jucatori s-au temut, dar acest lucru va disparea", a spus Razvan Lucescu la sportro

Vorbind despre oferta de prelungire a contractului pe care FRF i-a facut-o, Lucescu a dezvaluit ca va semna pana in 2014. "In momentul acesta as fi nedrept sa refuz prelungirea contractului, macar si pentru increderea si aprecierea pe care o primesc", a precizat Lucescu.

Referitor la situatia lui Adrian Mutu, Lucescu a refuzat sa comenteze acest subiect. "Nu putem vorbi pentru ca Mutu este in stare de suspendare. Sunt noua luni in spate pe care el nu le-a jucat. Sa joace, sa intre si vom vedea ce va mai fi", s-a eschiat selectionerul.

De asemenea, Lucescu l-a criticat si pe Ciprian Marica, lasand sa inteleaga ca acesta nu va mai fi convocat la echipa nationala.

"Am auzit ca au fost trimise sageti din partea jucatorului catre mine din partea unora.  Eu stiu ca nici un jucator nu are contract cu echipa nationala, ca eu analizez cu mare obiectivitate cel mai bun 11. Sunt multe lucruri de pus la punct, dar nu vreau sa le discutam acum. Cand un jucator iese din tiparul pe care il am, e dificil sa reuseasca ceva", a comentat Lucescu.

Onlinesport



Lucescu: "Nu am nici o vina, nu imi reprosez nimic"