Echipa Nationala

Razvan Rat: "Teoretic, Albania pare un adversar facil"

Fundasul echipei Sahtior Donetk, Razvan Rat, a declarat, miercuri, la Piatra Neamt, ca reprezentativa Albaniei, pe care Romania o va intalni in primul meci al preliminariilor Euro-2012, pare, teoretic, un adversar facil, transmite trimisul MEDIAFAX.
"Albania este o echipa imprevizibila si ambitioasa. Poporul albanez este caracterizat prin ambitie. Teoretic pare un adversar facil, dar asta nu inseamna ca vom intra pe teren si deja am castigat cu 3-0. Va fi foarte greu si nu incerc sa gasesc o scuza pentru un eventual esec", a spus Rat.

Internationalul roman a afirmat ca orice esec pe teren propriu te poate scoate din lupta pentru calificare. "Din punct de vedere fizic sunt in regula. Sper ca nu vor mai fi probleme si voi putea juca in ambele meciuri. Pauza mea nu a fost decat de 6-7 zile, apoi am trecut la antrenamente normale. Bineinteles ca ne dorim sase puncte in cele doua meciuri, iar in aceasta campanie orice esec, mai ales acasa, te poate scoate din cartile pentru calificare. Trebuie sa facem totul pentru a castiga fiecare meci si pentru a aduna cat mai multe puncte. Indiferent despre ce se spune despre sansele de calificare, ale noastre, ale Frantei sau ale altei echipe, important este ceea ce se intampla pe teren. Cu siguranta va conta si absenta lui Chivu, pentru ca el pana la urma este cel mai important om al nostru si trebuie sa ne descurcam si fara el", a precizat Rat.

Partida Romania - Albania va avea loc vineri de la ora 21.00, pe stadionul Ceahlaul din Piatra Neamt, iar meciul Belarus - Romania este programat in data de 7 septembrie, de la ora 20.30, la Minsk, ambele in preliminariile Campionatului European din 2012.

Mediafax



Razvan Rat: "Teoretic, Albania pare un adversar facil"