Universitatea Craiova

Mititelu inca la cutite cu Primaria din Craiova

Finantatorul gruparii Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, sustine pe blogul sau personal, ca Primaria da în continuare dovada de rea-credinta în relatia cu clubul, chiar daca începând cu etapa a IV-a formatia olteana va disputa din nou partidele de pe teren propriu pe stadionul Ion Oblemenco.

"Stiu ca cei mai multi dintre voi (n.r. - suporterii) nu aveti nicio vina (desi pe unii dintre voi v-as putea acuza de nitel de lipsa de atitudine), pentru ca în Craiova, puterea locala a cazut în mâna unor oameni care au pus mai înainte interesele personale si de grup decât binele clubului Universitatea Craiova. Gestul meu de a juca o buna perioada de timp la Severin s-a vrut a fi si un semnal de alarma la adresa craiovenilor, dar în special a celor care conduc Craiova, deoarece Universitatea Craiova reprezinta în primul rând acest oras. Se pare, totusi, ca acest gest nu i-a impresionat pe cei care conduc orasul, însa i-a întristat pe cei care iubesc echipa. În acest moment nu exista un pact între club si Primarie, deoarece Primaria înca da dovada de rea-credinta în relatia cu Universitatea. Sper, totusi, ca în viitorul apropiat, cei care conduc orasul sa realizeze ca a venit momentul sa înceteze aceasta atrocitate", mentioneaza finantatorul.

Mititelu precizeaza ca motivul întoarcerii formatiei oltene pe stadionul Ion Oblemenco este legat de dorinta suporterilor de a revedea Universitatea evoluând la Craiova. "Astazi (n.r. - marti) am luat decizia ca Universitatea Craiova sa se reîntoarca pe Ion Oblemenco. Motivul acestei rasturnari de situatie îl constituie dorinta arzatoare a majoritatii covârsitoare a suporterilor Stiintei. Chiar daca înca în oras mai exista oameni care doresc raul acestei echipe si continua s-o saboteze prin orice mijloace, atât prin propaganda media, cât si prin actiuni administrativ-juridice, am decis sa-mi asum toate riscurile si sa readuc echipa pe vechiul Central", a adaugat Adrian Mititelu.

Conducerea clubului Universitatea Craiova a discutat cu oficialitatile din cadrul Primariei Craiova revenirea pe stadionul Ion Oblemenco si cu o saptamâna înaintea începerii sezonului, dar negocierile au esuat. Oficialii primariei nu au putut garanta atunci faptul ca în urmatoarea perioada vor monta 25.000 de scaune pe stadionul Ion Oblemenco si ca vor achizitiona o tabela de marcaj pâna anul viitor. Conducerea gruparii Universitatea Craiova solicitase, de asemenea, stabilirea unei date pentru un referendum, prin care populatia orasului urma sa fie consultata pentru construirea unui nou stadion în urmatorii trei ani.

La începutul anului, conducerea clubului Universitatea Craiova a fost somata de primarie sa paraseasca arena Ion Oblemenco începând cu 31 ianuarie, când expira contractul ce are ca obiect concesionarea spatiilor de antrenament si competitii din acest stadion.

Universitatea revine astfel la Craiova dupa ce a jucat în returul sezonului trecut si în prima etapa a actualei editii a Ligii I pe arena Municipal din Turnu Severin.

Mediafax



Mititelu inca la cutite cu Primaria din Craiova