FCSB

VIDEO: Cosmin Matei, transferat de Steaua: "Mi s-a implinit un vis"

Steaua l-a transferat pe mijlocasul in varsta de 18 ani Cosmin Matei de la Farul Constanta. Considerat unul dintre cei mai promitatori jucatori din Romania, Matei a semnat pe o perioada de cinci ani cu Steaua. Iata aici doua faze de senzatie cu noul jucator al Stelei in prim-plan.
"Luni seara am semnat pe cinci ani cu Steaua. Sunt foarte încântat. Tin cu Steaua de mic, iar acum mi s-a împlinit visul de a purta tricoul acestei echipe. Pentru început, îmi propun o integrare cât mai rapida în lot si sa ajung sa joc. Mi s-a ivit o sansa uriasa în cariera si trebuie sa profit de ea. La semnarea actelor au participat Valeriu Argaseala si impresarul meu.

Înca nu m-am întâlnit cu patronul Gigi Becali si nici cu antrenorul Victor Piturca. Oricum, întrucât sunt în urma cu pregatirea, eu voi ramâne la Bucuresti si voi lucra la stadion, cu un preparator fizic, în perioada cât echipa participa, de astazi (n.n. - ieri), la al doilea stagiu extern, din Austria, urmând ca apoi sa ma integrez formatiei mari”, a spus Matei pentru Cuget Liber.

In varsta de 18 ani, Cosmin Matei este un international de tineret crescut de Farul Constanta. Evolueaza pe postul de mijlocas ofensiv si a impresionat prin driblungirile fine si suturile de la distanta, aducand ca stil cu dinamovistul Adrian Cristea.

Cosmin Matei a debutat in Liga 1 pe cand avea 17 ani, avand 12 prezente pe prima scena a fotbalului romanesc.

El a fost in probe la Unirea Urziceni in aceasta vara, dar nu a fost pe placul lui Ronny Levy. El a mai fost dorit si de Mihai Stoichita la Astra Ploiesti.

In primavara acestui an, Matei a reusit un gol de la mijlocul terenului in meciul Under-19 cu Portugalia si a atras atentia rusilor de la Zenit Sankt Petersburg. De asemenea, el este considerat un jucator cu probleme de comportament, aflandu-se in conflict cu fostii sai antrenori de la Farul, Fane Stoica si Marius Sumudica.





Onlinesport


VIDEO: Cosmin Matei, transferat de Steaua: "Mi s-a implinit un vis"